MECC: Nouă școli și 279 de clase activează la distanță din cauza carantinei

  • 15 Februarie 2021 11:15
MECC: Nouă școli și 279 de clase activează la distanță din cauza carantinei

Nouă instituții de învățământ general și 279 de clase din țară activează la distanță din cauza carantinei, conform situației de la 12 februarie. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 282, iar 5411 au fost plasați în regim de autoizolare, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

Potrivit ministerului, 278 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus și 232 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 82 de persoane, iar alte 81 se află în autoizolare.

„În învățământul profesional tehnic, în perioada 8-12 februarie, au fost înregistrați 33 de elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 32 – cadre didactice și opt din personalul nedidactic și auxiliar. De asemenea, 41 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare”, indică MECC, potrivit sursei citate.

În învățământul superior, în perioada 8-12 februarie, sunt 24 de studenți testați pozitiv cu Covid-19, în autoizolare se află 156. Șase cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate trei persoane, iar una a fost plasată în regim de carantină, conform sursei citate.

În învățământul de educație timpurie, opt grădinițe și 38 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 17, iar alți 1353 se află în autoizolare. 79 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, în autoizolare se află 122. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 60 de persoane, iar alte 119 se află în autoizolare.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice și elevi să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău