Măsuri sporite de securitate la Ambasada Rusiei din Erevan, pe fondul protestelor antiguvernamentale
-
25 Aprilie 2018 13:31
Ambasada Federației Ruse la Erevan a suplimentat măsurile de securitate, în legătură cu protestele în curs de desfășurare din capitala Armeniei - anunță, miercuri, RIA Novosti, citând o sursă din cadrul misiunii diplomatice.
"Partenerii noștri armeni au luat măsuri de securitate, iar noi, la rândul nostru, am limitat deplasările personalului nostru, recomandându-le doar să nu părăsească teritoriul Ambasadei. În general, situația în zona ambasadei este calmă" - a precizat interlocutorul RIA Novosti.
Sursa din cadrul misiunii diplomatice ruse nu a comentat, însă, declarația liderului opoziției armene, Nikol Pashinyan, care și-a anunțat intenția de a se întâlni cu ambasadorul Rusiei la Erevan. Opozantul armean s-a întâlnit anterior cu ambasadorii UE și, în afară de întâlnirea pe care și-a propus să o aibă cu ambasadorul rus, Pashinyan intenționează să aibă o întrevedere și cu șeful misiunii diplomatice americane. În Piața Republicii din capitala Armeniei are loc un nou protest, condus de liderul opoziției, deputatul Nikol Pashinyan, după ce reprezentanții puterii au anulat negocierile cu opoziția.
Pe 23 aprilie, după 11 zile de protest, noul premier armean, Serj Sargsyan, și-a anunțat demisia. Opozantul Pashinyan a anunțat atunci că, pe 25 aprilie, vor continua negocierile cu autoritățile, însă în seara zilei de 24 aprilie a apărut informația că o întâlnire în acest sens nu va mai avea loc. Astfel, liderul opoziției a făcut apel la populație să iasă din nou în stradă, pentru a nu permite Partidului Republican să rămână la guvernare.
Sursa: Rador