Măsuri de reabilitare pentru copiii în situație de risc din Capitală
-
04 August 2017 14:52
Un serviciu de intervenție în cazul copiilor în situație de risc este necesar nu doar pentru municipiu, ci la nivel republican. Este necesar plasamentul în centre din țară a copiilor luați din stradă, unde cu aceștia ar putea lucra mai multă vreme specialiștii. Sugestia a fost făcută de Rodica Terehovschi, șef interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului la o ședință la care s-a discutat despre copiii care locuiesc în clădirile părăsite din Chișinău.
O asemenea soluție ar fi mult mai bună, susține specialista, deoarece în plasamentul de urgență din municipiu minorii se pot afla doar 72 de ore, după care pleacă în direcții necunoscute, ca mai apoi să fie din nou depistați în stradă, transmite IPN.
Reprezentanții Poliției municipale au subliniat că există 15 copii în municipiu identificați și predați repetat autorităților tutelare locale, însă de multe ori acești copii revin în stradă, iar măsurile întreprinse de autorități sunt insuficiente.
Copiii străzii comit infracțiuni, însă nu pot fi trași la răspundere penală sau contravențională, dar nici la măsuri de constrângere în sens educativ, deoarece sunt sub vârsta răspunderii penale. Solicitarea oamenilor legii este să fie creat un grup de lucru la nivelul autorităților, care să vină cu inițiative pentru a schimba situația din acest domeniu.
Avocatul poporului pentru protecția drepturilor copilului, Maia Bănărescu, a spus că acești copii „sunt victime ale societăți noastre și este important să vedem ce oferă statul și ce le oferim noi”. „Accentul trebuie pus foarte clar pe momentul de prevenire, pentru că cei din stradă sunt copii ce părăsesc domiciliul fiindcă acolo se consumă alcool sau este violență”, a menționat Maia Bănărescu. Ombudsmanul s-a referit la lipsa programelor atractive pentru copii la nivel local, ca urmare, acești copii își creează cercuri de interese în stradă și nu mai doresc să revină în familie. De cele mai multe ori, aceștia se adăpostesc în blocurile părăsite din capitală.
În prima jumătate a acestui an, au fost depistați circa 400 de copii care vagabondează. Cifra este constantă susțin autoritățile.