Marea Britanie | Revoltă în cabinetul de minștri condus de Boris Johnson în perspectiva unui Brexit fără acord

  • 09 Octombrie 2019 11:47
Marea Britanie | Revoltă în cabinetul de minștri condus de Boris Johnson în perspectiva unui Brexit fără acord

Premierul britanic Boris Johnson se confruntă cu o nouă rebeliune în interiorul cabinetului său, în contextul în care mai mulți miniștri sunt pe cale să demisioneze pentru că acesta direcționează țara către un Brexit fără acord, dezvăluie miercuri publicația The Times, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Secretarul pentru cultură, Nicky Morgan, ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Julian Smith, secretarul pentru justiție, Robert Buckland, ministrul sănătății Matt Hancock, și procurorul general Geoffrey Cox figurează pe o listă cu posibili demisionari.

Un ministru al guvernului de la Londra, citat sub rezerva anonimatului de The Times, a declarat că un 'număr foarte mare' de parlamentari conservatori ar putea demisiona în cazul unui Brexit fără acord.

Potrivit The Times, miniștrii l-au avertizat pe Johnson într-o ședință de guvern asupra riscului 'grav' de revenire a guvernării directe a Londrei în Irlanda de Nord, exprimându-și totodată îngrijorarea cu privire la Dominic Cummings, consilierul principal al premierului.

'Cabinetul va defini strategia, nu funcționari care nu au fost aleși. Dacă este însă o încercare de a face un astfel de lucru, atunci aceasta nu va reuși', a afirmat un alt ministru, citat de publicație.

În timp ce The Times nu precizează câți parlamentari conservatori se opun scenariului 'unui Brexit fără acord', Financial Times scrie miercuri că cel puțin 50 de deputați ai partidului s-au revoltat împotriva unui manifest al alegerilor generale care promite să continue pe calea unui Brexit fără acord.

Unii parlamentari conservatori intenționează să se prezinte pe o platformă individuală mai flexibilă cu privire la Brexit sau chiar să se dea la o parte în calitate de candidat conservator, potrivit FT.

Uniunea Europeană, conform media, acuză Marea Britanie că joacă 'un joc stupid de-a aruncatul răspunderii asupra celorlalți' în problema Brexitului după ce o sursă de la Downing Street a declarat Reuters că un acord este în esență imposibil, întrucât cancelarul german Angela Merkel a formulat cereri inacceptabile.

Cu puțin mai mult de trei săptămâni înainte ca Regatul Unit să părăsească blocul comunitar, soarta Brexitului rămâne profund incertă, în timp ce Londra și Bruxelles se poziționează în așa fel încât să evite responsabilitatea pentru întârziere sau pentru un Brexit dezordonat, fără acord. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,15
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Tue
-3
Wed
-1
Thu
-1
Fri
-2
Sat
-3
Arhivă Radio Chișinău