Marea Britanie: Manifestațiile antirasiste, ''luate ostatice de extremiști'' (Boris Johnson)

  • 12 Iunie 2020 16:38
Marea Britanie: Manifestațiile antirasiste, ''luate ostatice de extremiști'' (Boris Johnson)

Premierul britanic Boris Johnson a denunțat vineri ca "absurd și rușinos" faptul că o statuie a lui Winston Churchill a fost mâzgălită de manifestanți, care au scris pe ea "a fost rasist" la o recentă demonstrație împotriva rasismului, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

"Este absurd și rușinos ca acest monument național să fie supus astăzi riscului unor atacuri din partea manifestanților violenți", și-a exprimat indignarea șeful guvernului britanic într-un mesaj postat pe Twitter.

"Desigur, uneori, el a exprimat opinii care erau și rămân inacceptabile pentru noi astăzi, dar a fost un erou și își merită pe deplin monumentul. Nu putem să rescriem sau să ne cenzurăm trecutul. Nu putem pretinde să avem o istorie diferită", a afirmat Boris Johnson, invitând populația să se abțină de la protestele prevăzute pentru acest weekend.

Premierul britanic a spus că manifestațiile antirasiste din ultimele zile în Regatul Unit au fost "luate ostatice de extremiști", invitând "ca trecutul să nu fie cenzurat", după vandalizarea și deteriorarea statuilor unor personalități din trecutul colonial al țării, potrivit AFP.

"În mod clar, manifestațiile au fost luate ostatice, din nefericire, de extremiști care au ca obiectiv violența", a scris Johnson în mesajul său de pe Twitter, denunțând ca "intolerabile și abominabile atacurile împotriva poliției".

"Singura atitudine responsabilă pe care o putem avea este să ne distanțăm de aceste manifestații", a adăugat el.

Mai multe simboluri ale trecutului colonial al Regatului Unit au fost recent ținta unor manifestanți, în marja valului de acțiuni de protest împotriva morții afro-americanului George Floyd, asfixiat de un polițist alb în SUA.

De teama unor noi vandalizări în weekendul care începe, statuia fostului premier Winston Churchill, situată în apropierea Parlamentului la Londra, a fost pusă la adăpost într-o cutie, iar alte monumente au fost puse de asemenea sub protecție.

Statuia lui Churchill, erou al celui de-al Doilea Război Mondial și citat, adeseori, ca model de Boris Johnson, a fost pătată cu inscripția "A fost un rasist" în urmă cu câteva zile.

Aceste personaje "aveau perspective diferite, viziuni diferite asupra binelui și a răului", a continuat Johnson. "Dar aceste statui ne învață lucruri despre trecutul nostru, cu toate deficiențele sale. Să le retragem ar însemna să mințim asupra istoriei noastre și să facem mai săracă educația generațiilor viitoare", a subliniat premierul britanic.

Unele colectivități locale laburiste au decis retragerea anumitor monumente care glorifică personalități colonialiste sau care au rostit cuvinte considerate ca având conotații rasiste, notează AFP. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău