Marcel Spatari: „90% dintre cetățeni se vor încadra în cele 4 categorii de vulnerabilitate energetică”
-
06 August 2022 14:19
Mecanismul de acordare a compensațiilor în perioada rece anului va costa bugetul de stat 5 miliarde de lei. Suma a fost anunțată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV. Potrivit oficialului, 90% din toți cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de ajutor din partea statului, astfel încât valoarea facturii la încălzire să fie cât mai apropiată de cea din iarna anului trecut. Marcel Spatari spune că toți cetățenii își vor declara on-line veniturile, iar în baza cifrelor, statul va calcula cât la sută din valoarea facturii va fi compensată, notează IPN.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale recunoaște că un tarif de 23 de lei la gaz este insuportabil pentru majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Oficialul dă asigurări că Guvernul nu-și va lăsa cetățenii singuri în fața provocărilor iernii, iar cea mai mare parte a facturii va fi compensată din bugetul de stat. Vulnerabile energetic sunt chiar și persoanele care au un salariu de 20 de mii de lei, spune ministrul.
„Compensațiile vor fi oferite direct în factură cu scopul de a menține valoarea facturii la nivel comparabil cu valoarea facturii de anul trecut. Pentru perioada rece a anului, pentru compensații, vor fi necesare 5 miliarde de lei. Compensațiile vor fi oferite pe categorii. Avem o anumită categorie de oameni care se descurcă foarte bine, sunt oameni de afaceri de succes sau foști demnitari, această parte a populației se va încadra în categoria celor nevulnerabili. Salariul de 20 de mii de lei este un salariu care te ajută să te descurci în viață, dar cu el nu poți să plătești o factură de 5 mii de lei. Asta înseamnă că marea majoritate a populației este vulnerabilă. Adică peste 90% din cetățeni se vor încadra în cele 4 categorii de vulnerabilitate energetică. Diferențele acordate categoriilor nu vor fi foarte mari. Chiar și cei care vor fi de o vulnerabilitate medie, vor primi o compensație consistentă. Compensațiile vor fi semnificative pentru toți, pentru că scopul nostru este să menținem prețul de anul trecut”, a spus Marcel Spatari cadrul emisiunii „Rezoomat”.
Potrivit ministrului, toți cetățenii vor completa on-line formularul vulnerabilității energetice, unde vor indica veniturile familiei. Ministrul recunoaște că salariile „la plic” nu vor fi indicate, totuși, spune că Guvernul mizează pe buna-credință a fiecărui cetățean.
„În octombrie și noiembrie, toate gospodăriile se vor înregistra într-un sistem informațional, va fi un formular on-line. Acolo vor fi declarate veniturile, ca să vedem cât la sută din cheltuielile gospodăriei reprezintă factura la energie. De asemenea, se vor lua în considerare și alte aspecte sociale. De exemplu, gradul de dizabilitate. După o lună de la acumularea informațiilor, Guvernul va veni cu criteriile de împărțire a banilor în funcție de cele 4 categorii de vulnerabilitate energetică. Avem mulți pensionari care nu știu să se înregistreze on-line, aici vor fi implicați asistenții sociali. Vor fi verificate sursele de venit cunoscute de stat, adică salariile, pensiile, alocațiile, indemnizațiile. Este foarte greu să verificăm, dar tot este mai bine decât să nu facem nimic. În primul an vom începe cu declarații pe propria răspundere care se vor verifica aleatoriu. Scopul nostru nu este de a penaliza oamenii, ei doar vor fi transferați în altă categorie, dacă se descoperă că nu au declarat corect”, a mai spus Marcel Spatari.
ANRE a stabilit un tarif de 22,99 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Noul tarif este aplicat odată cu publicarea deciziei în Monitorul oficial.