Marcel Ciolacu: Este nevoie de o acțiune imediată pentru a susține Republica Moldova, Ucraina și toate țările din regiune cu vulnerabilități

  • 23 Iulie 11:27
Marcel Ciolacu: Este nevoie de o acțiune imediată pentru a susține Republica Moldova, Ucraina și toate țările din regiune cu vulnerabilități

La Palatul Parlamentului din București se reunesc, marți, reprezentanți de rang înalt din sectorul energetic public și privat, la Forumul de Afaceri al Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie și Climă și la evenimentul Alianței Orașelor Verzi. Participă oficiali din România, Republica Moldova, SUA, Polonia, Ucraina, Grecia și Slovacia.

În discuție sunt securitatea energetică, tranziția energetică, proiectele de infrastructură și modul în care orașele aplică strategii pentru a accelera obținerea de căi curate, ecologice. Evenimentele sunt organizate de Departamentul de Energie al Statelor Unite, Ministerul Energiei și Atlantic Council. 

În declarația sa, premierul Marcel Ciolacu a precizat că se impune diversificarea surselor de energie și a mijloacele de producție.

„Acum, mai mult ca oricând, e nevoie să fim pragmatici și solidari. După cum bine știm, iarna se apropie, războiul din Ucraina este în desfășurare și este nevoie de o acțiune imediată pentru a susține Republica Moldova, Ucraina și toate țările din regiune cu vulnerabilități. De aceea, îmbunătățim capacitățile de interconectare cu toate țările din jur. Coridorul transbalcanic și coridorul vertical, la care lucrăm cu partenerii din Bulgaria, Turcia și Grecia, sunt proiecte vitale pentru regiune în domeniul gazelor”. a spus Marcel Ciolacu

Premierul de la București  a menționat că România derulează proiectul Neptun Deep, proiect crucial de exploatare a gazelor în Marea Neagră.

„Proiectul va dubla capacitatea de producție de gaze a României și va transforma țara noastră în cel mai mare producător din Uniunea Europeană, începând cu 2027”, a precizat Marcel Ciolacu.

Citește și: Victor Parlicov întreprinde o vizită oficială la București

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
20
Thu
21
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău