Mandat de arestare pentru un cetățean român de origine palestiniană acuzat de propagandă teroristă
-
31 Martie 2018 00:15
Curtea de Apel București a admis vineri cererea DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului român de naționalitate palestiniană acuzat de implicare în promovarea unor mesaje radicale specifice organizației teroriste Daesh și instruire cu privire la folosirea unor dispozitive explozive.
Procurorii DIICOT - Structura Centrală și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Terorism au efectuat, joi, o percheziție la domiciliul suspectului, situat pe raza județului Ilfov, ocazie cu care au fost găsite și ridicate documente, materiale de propagandă, medii de stocare și sisteme informatice.
Potrivit DIICOT, în urma verificărilor întreprinse a rezultat că suspectul prezenta indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de (auto)radicalizare pe linia ideologiei unor organizații teroriste din Orientul Mijlociu.
Procurorii spun că suspectul a promovat sistematic în mediul online idei, concepții și atitudini specifice unor entități teroriste.
Concret, el a manifestat interes pentru acțiunile derulate de organizații teroriste din Orientul Mijlociu, accesând constant materiale cu caracter jihadist, care promovau inclusiv modalități de a ajunge în Siria și de a comite atentate teroriste.
Conform unui comunicat al IGPR, suspectul ar fi accesat site-uri și forumuri cu caracter jihadist, ar fi postat și distribuit materiale foto-video care fac apologia cauzei jihadiste, inclusiv materiale cu un conținut extrem de violent și ar fi elogiat atentatele comise de organizația teroristă Daesh și discursurile unor imami radicali, care promovează sectarismul religios și încurajează violența împotriva altor confesiuni religioase.
Sursa: Agerpres