Radio Chișinău: Cu ce emoții ați revenit la Chișinău?

Tatiana Țibuleac: Am venit, cum spuneam și pe scenă în ziua lansării cărții, cu mari emoții, cu bucurie.  Emoțiile vin de la carte, bucuria este permanent, pentru că aici e mama,  aici sunt prietenii, aici este copilăria mea.  Emoțiile însă există pentru că o carte nouă este întotdeauna un proiect greu pentru un scriitor. Întotdeauna ai acest tremur de mâini chiar înainte de a o scoate în lume.  Te gândești, dacă ideea asta cu care te-ai pornit la drum, va părea o idee bună și pentru ceilalți. Te gândești la cititori.

Eu îmi iubesc toți cititorii din Moldova.  Sunt primii, sunt cei care citesc în original ceea ce scriu și este un sentiment deosebit pentru că mă leagă multe de Chișinău și de acești oameni care m-au citit nu neapărat de la prima carte, dar de la primul reportaj, încă din anii de jurnalism.  Și asta mă surprinde cel mai mult, de fiecare dată. Oamenii își amintesc de mine de mulți ani, iar când vin la semnat cu o carte, am impresia că vine și toată tinerețea mea odată cu ei. Da, mi-a făcut o deosebită plăcere să pot să împărtășesc acest moment cu cititorii mei aici la Chișinău, unde a fost scrisă cartea, unde s-a născut Mila, personajul principal. Le sunt foarte recunoscătoare că își găsesc timp, vin să mă îmbrățișeze, să vorbească cu mine în această zi. Le mulțumesc. 

Radio Chișinău:  Am văzut, la lansarea cărții, sala a fost în arhiplină.  Ați menționați că această carte s-a scris greu, după „Vara în care mama a avut ochii verzi” și „Grădina de sticlă”.  Care au fost provocările?

Tatiana Țibuleac: S-au întâmplat mai multe lucruri în acești șapte ani, de când n-am mai scris nimic pentru că, în primul rând, a murit tata. Acesta a fost punctul de pornire. Dar, cred că și scrisul s-a îndepărtat de mine sau eu de scris și, într-adevăr, mi-a fost mai greu să scriu această carte, deși cred că cititorii nu vor să știe niciodată greutatea scriitorului.  Ei vor să vadă copilul, vor să vadă produsul.  Dar este o carte la care țin foarte mult.

Poate cel mai mult țin la cartea asta pentru că mi s-a dat foarte greu și pentru că a trebuit să trec peste multe lucruri ca să o închei, ca să o văd ieșită în lume. 

Este o carte în care se vorbește și despre tata, deși nu este o carte despre tata.  Este și o carte în care vocea personajului principal coincide foarte mult cu vocea mea de acum, a unei femei de 50 de ani. Lucrurile care o preocupă pe ea, mă preocupă și pe mine. Deci sunt, cred, cel mai în pas cu Mila decât am fost cu toate personajele mele de până acum. Și este o carte care as vrea să fie înțeleasă, aș vrea să nu fie scoasă din context, aș vrea să fie citită așa cum am scris-o.  Dar întotdeauna am avut cititori foarte inteligenți, foarte profunzi, care au venit cu interpretări extraordinare. Chiar, pornind de la acest titlu.  Deja am fost întrebată, de foarte multe ori, ce a însemnat titlul. Aceste noi chei de lectură ale titlului mi s-au părut extraordinare, care au venit de la cititori, de la primii cititori.

Cred că sunt mulțumită de cartea asta.  A ieșit, până la urmă,  așa cum mi-am dorit. A ieșit sinceră, cel puțin. Acum, dacă nu va plăcea,  cel puțin, motivele vor fi altele. Dar știu că am pus mult suflet în ea, multă frică, multă bucurie într-un fel.  Nu știu dacă este chiar o carte despre fericire, dar știu că are pagini întregi de lumină și sper să se vadă asta.

Radio Chișinău:  „Grădina de sticlă”,  transformată într-un spectacol extraordinar pe care-l joacă actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău,  a făcut un tur al Europei, iar despre Republica Moldova, prin intermediul cărții dumneavoastră, a ajuns să se cunoască și mai mult. O țară mică cu oameni atât de frumoși, trecuți prin dramele pe care le-au trecut. ”Când ești fericit, lovește primul” este și aceasta o carte despre identitate?

Tatiana Țibuleac: Cred că mai puțin despre problemele identitare, dar este o carte care începe exact acolo unde se termină ”Grădina de sticlă”. Este o carte care aduce în prin plan următorii ani de după independență, acei ani pe care noi i-am numit, chinuit, tranziție sau criză. Este o carte despre generațiile care au pierdut în acei ani, care s-au simțit defavorizate, care au fost strivite, dar și despre prima generație de migranți moldoveni, despre acea migrație foarte dificilă, violentă, dură, ilegală din primii ani, despre care noi am cam uitat. Asta pentru că acum, cei care pleacă peste hotare, pleacă cu totul altfel, cu alte bagaje, cu alte dispoziții, cu alte drepturi. Mi s-a părut important ca această femeie, Mila, să vorbească despre sacrificiile pe care le-au făcut primii migranți. Mi s-a părut că despre asta se vorbește din ce în ce mai puțin, pentru că, într-un fel, și binele și răul se uită foarte repede. Eu țin mult la cei oameni. Au fost alături de mine încă din primele zile ale meseriei mele de jurnalistă.

Reportajele pe care le-am făcut cu primii migranți, acum 20 de ani, când încă lucram ca jurnalistă la Chișinău,  acele povești care m-au impresionat teribil la acel moment, au tăcut o perioadă și au reapărut acum prin acest personaj Mila.  Rămâne să vadă cititorii dacă aceste două generații au fost cumva legate în carte.  Eu sper că da, eu sper că firul roșu este această voce a Milei de care îmi este tare dragă. Aștept ecouri. 

Radio Chișinău: Se spune că e destul de dură, că totul este de un realism mai profund în această carte…

Tatiana Țibuleac: Ce să spun, mă bucur. Deși, nu m-am gândit dacă este mai dură sau nu.  Nu consider că în cărțile mele există doar duritate, sau doar violență. Cel puțin sper că nu este o violență gratuită. Nu mi-am propus niciodată să șochez doar pentru a șoca. Am descris întotdeauna fenomene sociale dureroase. Nu știu cum să povestesc altfel decât dur despre acea migrație, sau despre generația tatălui meu, acea generație de intelectuali, de oameni care au trăit întotdeauna după principii foarte înalte, care au muncit, au învățat și care s-au pomenit într-o bună zi la ușa închisă a societății.  Au fost timpuri grele și eu le-am văzut, eu le-am trăit și am suferit foarte mult să-l văd pe tatăl meu, de exemplu, sau pe toți prietenii lui,  acea generație care a fost un exemplu de demnitate, de moralitate pentru mine, să-i văd atât de sfârmați spre sfârșitul vieții, să-i văd cu atât de puține lucruri rămase, financiar atât de precari. Și dacă de aici vine duritatea, mă bucur,  pentru că, probabil, acesta a fost scopul, să povestesc despre niște lucruri fără menajamente, fără false pudori.  Dar, sper că există și umanitate și multă lumină în cartea asta. 

Radio Chișinău: Aș vrea să ne referim puțin și la cealaltă carte a dumneavoastră,  „Grădina de sticlă”. În 2019 a primit Premiul Uniunii Europene pentru literatură. E prima carte din Republica Moldova care ajunge să primească această distincție. Ce a însemnat pentru dumneavoastră faptul că această carte a ajuns să fie apreciată la un nivel atât de înalt?

Tatiana Țibuleac: Pe mine mă onorează premiile atunci când vin de la oameni pe care îi respect. În acest sens și acest premiu a fost important, dar a fost important și premiul librarilor din Spania sau din Moldova.  Pentru mine aprecierea este importantă dacă vine de la niște voci credibile, de la niște oameni în care am încredere,  a căror părere contează pentru mine. Acel premiu a fost prin excelență un premiu românesc. A fost acordat cărții fiind înaintat de România și trebuie spus acest lucru. Dacă nu eram pe lista României nu cred că ajungeam să iau acel premiu și l-am considerat un premiu pentru literatura română, nu doar pentru literatura din Basarabia. Eu am spus de la început că mă consider o scriitoare română și vreau să cred că această literatură, de pe ambele maluri ale Prutului,  este o literatură unitară.  Facem parte din aceeași literatură,  venim cu voci diferite, cu sensibilități diferite,  pentru că bineînțeles tot ce s-a întâmplat în Basarabia,  politica a influențat și scrisul nostru și preocupările scriitorilor,  dar întotdeauna, m-am simțit parte din literatura română. Cât despre premii, cred că o carte poate fi foarte bună și foarte iubită,  să-și găsească un drum și fără premii.  M-a bucurat acel premiu, cum m-au bucurat și celelalte, venite de la colegi de breaslă, de la copii, sau de la cititori.

Radio Chișinău:  „Gradina de sticlă” este și un spectacol la care, dacă mergi,  nu mai ieși la fel. Cum ați ieșit dumneavoastră după acest spectacol, la care ați fost prezentă în sală, când a avut premiera la Chișinău? Cum se înțelege autoarea cu spectacolul în sine, când vă vedeți cartea pe scenă?

Tatiana Țibuleac: Eu sunt foarte recunoscătoare lui Petru Hadârcă pentru ceea ce a făcut și Teatrului Național „Mihai Eminescu”.  Nu-l pot numi un proiect, pentru că rezultatul acesta nu poate veni dintr-un proiect. Petru a depus foarte multă viață acolo, toți actorii au depus mult suflet în rolurile lor.

Eu nu m-am amestecat în regie, pentru că nu mă pricep deloc. Eu m-am dus la premieră, mai târziu am fost și la Bruxelles să văd acest spectacol, împreună cu soțul și cu familia mea, ca un simplu spectator. Am plâns și prima data, și a doua oară. Chiar dacă eu am fost mama acestor personaje,  trecută prin lentila lui Petru și a actorilor, toți acești oameni din carte au prins viață, au prins voce. Recunosc, chiar dacă în unele aspecte cartea este puțin altfel, ceea ce a făcut Petru Hadârcă este extraordinar! Mi se pare un mare noroc pentru un scriitor,  ca un regizor talentat să-și lase ochii pe cartea lui și să vrea să facă ce a făcut Petru din „Grădina de sticlă”. Tot succesul acesta enorm pe care l-au avut actorii în acest turneu internațional, li se datorează. Rolul meu a fost inexistent. Mă bucur, alături de spectator, de ceea ce au reușit să creeze acolo.  Nu am suficiente cuvinte ca să spun, de fiecare data, că mă simt o norocoasă că Teatrul Național a făcut un spectacol după o carte de a mea. Mi se pare visul fiecărui scriitor.  Nu știu ce poți să-ți dorești mai mult, decât ca atunci când scrii o carte,  să fie citită, să fie interpretată, să apară de acolo filme, spectacole.  Îi mulțumesc foarte mult lui Petru și Teatrului „Mihai Eminescu”.

Radio Chișinău:  Și Rep. Moldova este norocoasă. Prin artă se ajunge să se povestească o soartă a unei națiuni. Povestea unei țări, prin intermediul unui personaj… 

Tatiana Țibuleac: Sper că, într-adevăr, mai multă lume a început să fie curioasă unde este Moldova, să vrea să afle ceva din trecutul nostru,  să se intereseze mai mult despre geopolitica țării din ziua de astăzi. Este foarte important să spunem și acest lucru. Cred că acest spectacol este chiar la timpul potrivit, pentru că vorbește despre niște lucruri care s-au întâmplat și de care am scăpat, dar ele au revenit.  Așa că, dacă acest spectacol a făcut și acest lucru, pe lângă celelalte,  mă bucur de două ori mai mult.