Am ajuns la Mănăstirea Bistrița, situată la 8 km de orașul Piatra Neamț, recent într-o dimineață geroasă de început de săptămână.

De departe, lăcașul străjuit de păduri de conifere și înconjurat de un zid solid și înalt de piatră, pare o adevărată fortăreață. Interiorul te întâmpină cu o curte spațioasă în care ici-colo se înalță, ca niște adevărați străjeri, câțiva brazi cu vârfuri de crengi împodobite de zăpadă. La câțiva metri de intrarea în mănăstire vizitatorii sunt întâmpinați de o impunătoare statuie în marmură a domnitorului Alexandru cel Bun în veșminte domnești și ținând în palme, protector, propria-i ctitorie în miniatură.

Ieromonahul Vasile Nica mi-a făcut o scurtă prezentare a lăcașului. Am trecut pe rând pe la mormintele domnitorului Alexandru Cel Bun și soției sale Ana, pe la cele ale copiilor lui Ștefan cel Mare până la obiectul cel mai de preț al lăcașului – Icoana Făcătoare de Minuni.

„Se știe că în verile secetoase, pe parcursul veacurilor, când culturile erau în primejdie această icoană era luată de preoți și credincioși și se făceau rugăciuni pe țarini și ogoare.

Această mănăstire are patru ctitori din familia Mușatinilor, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu și nepotul lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare care  a lăsat și el urme aici, a donat două clopote iar în 1498 a construit Turnul_clopotniță care dăinuiește până astăzi” după cum mi-a povestit ieromonahul Vasile Nica.

Dincolo de aspectele istorice legate de Mănăstirea Bistrița, lăcașul sfânt este și subiectul mai multor legende. Una dintre ele este povestită în vizitele efectuate la mănăstire, cu clasele de elevi, de către Cristina Șoimaru, profesor de istorie la Școala nr 3 din Piatra Neamț și directorul Asociației Istoricilor din Neamț.

”Este o legendă locală care spune că atunci când Petru Rareș și-a pierdut prima domnie fugind spre Transilvania s-a refugiat la Mănăastirea Bistrița. Călugării l-au scăpat printr-o ieșire din spate. Aproape ajuns de cptre trupele turcești din spate a aruncat două pungi cu galbeni iar legenda spune că atunci când au atins pământul galbenii s-au prefăcut în pietre. Î-am dus și eu pe copii să vadă că locul este plin de niște pietre rotunde șlefuite ca niște bănuți. ”

Eroina celebrului roman „Baltagul“ al lui Mihail Sadoveanu, Vitoria Lipan, își începe călătoria pe urmele soțului ucis după ce trece pe la Mănăstirea Bistrița să se închine la icoana prețioasă.

Despre Icoana Sfintei Ana – odorul cel mai de preț și loc de pelerinaj pentru credincioșii de pe ambele maluri ale Prutului, se spune că vindecă boli incurabile, alungă duhuri rele, împacă soți aflați în pragul divorțului, tratează alcoolismul și sterilitatea. Există consemnări că la Icoană s-au rugat pentru a avea copii Maria Enescu, mama lui George Enescu, precum și Emilia Porumbescu, mama lui Ciprian Porumbescu.

Mănăstirea Bistrița din comuna Alexandru cel Bun, a fost zidită înainte de 1407 de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe.

În anul 1498, Ștefan cel Mare a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi. În 1546, Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. Tot el i-a dăruit satul Mojeștii cu tot cu venitul produs de acesta. La 1554, Alexandru Lăpușneanu a renovat mănăstirea complet.

Autor Ina Guțu