MALURI DE PRUT | Eugen Doga: Unirea se face prin fapte, nu prin vorbe. Mihai Viteazul a realizat-o acum câteva sute de ani, dar noi nici până astăzi nu am rezolvat această problemă (AUDIO)

  • 25 Septembrie 2023 08:34
0%
00:00:00
00:00:00

Într-un interviu pentru Radio Chișinău, compozitorul Eugen Doga, autorul mai multor imnuri închinate unor mari domnitori ai poporului român, susține că Unirea celor două maluri de Prut se poate face prin acțiuni concrete, cum ar fi sincronizarea programelor școlare și universitare sau crearea unui singur minister al Culturii pentru România și Rep. Moldova.

”Mihai Vitează, Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza- trei giganți care fiecare la etapa sa istorică a creat România. Mihai Viteazu, acum câteva sute de ani, a făcut Unirea, dar noi nici până astăzi nu am rezolvat această problemă. Trebuie făcute lucrurile cu încetul. Trebuie sincronizate programele de învățământ pe ambele maluri ale Prutului, de la ciclul primar până la cel universitar. La noi e limba romînă, dar manual avem diferite. Vrem Unire, dar ce înseamnă ea, protocol? Avem două ministere ale Culturii, de ce? Avem două culturi? Atunci cum îl împărțim pe Eminescu? Unirea este în fapte, nu în vorbe  ”

Compozitorul se arată dezamăgit de versurile pe care artiștii atât din România cât și din Rep. Moldova aleg să le cânte în prezent, când literatura română poate fi o valoroasă sursă de inspirație.

”Păcat că artiștii noștrii, și în România e la fel, nu-și iubesc țara, nu-și iubesc limba, nu-și iubesc concetățenii și cântă tot felul de lucruri numai nu ceea ce ar trebui. Parcă i-au speriat nu știu cine. Asta pentru că noi nu vorbim în mod deschis în societate despre aceste lucruri care ne privesc. Ne ferim, pentru că așa am fost educați. Dacă cumva îți place ceva din literatura română, ești catalogat drept nationalist. S-a trecut în firea noastră deja. Eu aș îndemna să revenim acasă. Nu se poate fără această dragoste, în primul rând,  față de sine.

Eugen Doga a fost printre intelectualii care au trecut peste sârma ghimpată și a realizat o legătură spirituală specială între cele două maluri de Prut, în vremuri complicate, ale regimului sovietic de ocupație și celui restrictiv comunist.  Împreună cu Grigore Vieru au semnat coloana sonoră și versurile pentru  renumitul film ”Maria Mirabela”, în regia lui Ion Popescu-Gopo, o colaborare plină de amintiri memorabile:

 

”Vieru era genial. Pentru acest film aveam nevoie de cântecul de titlu. Lucram împreună la București. Tot venea în fiecare zi și îmi aducea câte o poezie, care însă nu era ceea ce căutam. Am revenit la Chișinău, dezamăgit că aveam nevoie de cântecul de titlu, după care ar fi mers de la sine totul. La Chișinău aceeași poveste, câteva zile. Îmi aducea poezii dar nu cea pe care o căutam. Și într-o zi însorită, vine la mine Vieru. Razele soarelui se răsfrângeau pe pian. Aveam o dispoziție luminoasă. Și Vieru vine cu această poezie:

”Maria Mirabela, Maria Mirabela

Sub cerul ca umbrela, alături de prieteni

Ce bine-i să trăiești”

Și atunci am spus: ”stop,  mai departe nu mă mai interesează. Acesta este cântecul de titlu. Mai departe poți să umpli cu ce vrei”. Erau cuvintele pe care le așteptam. Mai degrabă o stare. Acest ”Ce bine-i, ce bine-i ” a devenit laitmotivul pe parcursul partiturii. Și am lucrat mai departe foarte frumos. Am scris împreună 18 bucăți muzicale pentru acest film” își amintește compozitorul.

MALURI DE PRUT | Eugen Doga: Unirea se face prin fapte, nu prin vorbe. Mihai Viteazul a realizat-o acum câteva sute de ani, dar noi nici până astăzi nu am rezolvat această problemă (AUDIO)

Dragostea nemărginită a compozitorului, pentru poeziile lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle, a transpus-o în cele aproape 100 de arii și romanțe pe care le-a dedicat marilor poeți în ultimii zece ani.

”Ce puteau să aibă în comun Eminescu și Doga, de la Mocra, regiunea transnistreană? Nu sunt legat nici geografic nici prin educație, pentru că am  crescut în alte împrejurări, mai degrabă anti Eminescu. Prin Eminescu am descoperit o lume care nici nu bănuiam că există. În al doilea rând, m-am redescoperit pe sine. În poeziile lui Eminescu găsesc toate lucrurile care pe mine mă frământă, toate răspunsurile și întrebările la această viață complicată și foarte interesantă.

Nu există versuri ale sale fără un substrat filosofic. Eminescu nu este încă înțeles. Nu pentru că el este complicat, noi suntem de altă natură. E ca și cum ar fi un lacăt,  cu o cheie chiar și din aur să fie, nu îl poți deschide pentru că e străină. Noi suntem cam străini de opera lui Eminescu. Încercăm să ne apropiem de acest geniu dar mediul în care ne-am dezvoltat, și care mai persistă, nu s-a măturat încă casa mare, ne împiedică de a-l înțelege pe deplin în plenitudinea forței sale poetice”

A cucerit cu muzica sa  toate meridianele lumii. Numele compozitorului Eugen Doga este înscris în lista celor 200 de personalități ale lumii iar piesele "Gramofon " și "Gingașa și Tandra mea Fiară" sunt în topul internațional a celor mai bune 200 de opere muzicale din toate timpurile.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:2,57 m/s
Wed
1
Thu
0
Fri
0
Sat
3
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău