”Trăim într-o lume de mare viteză. Nimeni nu mai are timp pentru lecturi. Dar din moment ce omul nu-și alimentează creierul cu lucruri valoroase, cu poezie, nu poate crește. Goana asta pentru bani înghite toată spiritualitatea noastră și devenim mai săraci […] 

”Poezia este, așa cum spunea Marin Sorescu, locul unde mă mai pot întâlni cu sufletul”.  Poezia este o spovedanie, ar trebui să fie ca o rugăciune. Întâlnirea mea cu cei mai mari poeți ai neamului nostru mi-a îmbogățit sufletul, m-a sensibilizat mai mult, m-a făcut să înțeleg lumea, poate să fiu un om mai bun. Poezia purifică.

Omul care iubește poezia nu poate fi un om rău. Pentru că din poezie nu poți lua altceva decât ceea ce este frumos” mărturisește Nicoale Jelescu care spune că se regăsește în creațiile fiecărui poet.

”Și în Bacovia mă regăsesc foarte mult, cu toată tristețea, plumbul și violetul lui, și în Arghezi, Octavian Goga, Lucian Blaga…” spune Nicolae Jelescu, făcând trimitere la poezia acestuia din urmă ”Leagănul”, redescoperită zilele trecute:

”Eram așa de obosit și sufeream. Eu cred că sufeream de prea mult suflet”

”Eu îmi iubesc atât de mult limba că mă tem să o vorbesc” spune adesea Nicolae Jelescu.

”Atunci când privesc o emisiune și aud o expresie frumoasă, sigur că mi-o scriu undeva. Numai așa putem să ne îmbogățim limba. Nu am fost într-un mediu favorabil. Am avut o limbă păsărească, lapidată cu cuvinte rusești. De aceea ne este cam greu să ne exprimăm gândurile, deși poate avem gânduri frumoase. Uneori putem căuta cuvintele prin buzunare, și buzunarele sunt rupte.”

Poezia este o veche dragoste care nu trece și care niciodată nu l-a trădat:

”Sunt un singuratic, mi se pare, dar niciodată singur, pentru că sunt cu poezia și iubesc poezia pentru oameni. Atât timp cât ducem în mase poezia marilor noștri poeți, atât timp ei vor fi printre noi și nu vor fi uitați.

Or e un mare păcat să ne uităm poeții!