Malala le cere musulmanilor să se unească pentru pace
-
19 Octombrie 2016 18:53
Tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, le-a cerut miercuri musulmanilor să se conformeze ''adevăratului mesaj al islamului'' și să se unească pentru a face să înceteze războaiele în țara lor, îndeosebi în Irak, scrie Agerpres.
''Nu putem să ne gândim să investim în viitorul acestei regiuni fără să facem apel la încetarea bombardamentelor și a acestor atacuri'', a declarat ea în deschiderea unei conferințe privind viitorul femeilor și locul lor în ce privește dezvoltarea, conferință ce are loc la Sharjah, în Emiratele Arabe Unite (EAU).
Malala le-a cerut musulmanilor ''să urmeze adevăratul mesaj al islamului'', care promovează pacea, reamintind că ''majoritatea celor care suferă în aceste războaie sunt musulmani'', referire la conflictele care sfâșie îndeosebi Siria, Irak și Yemen.
''Nu pot să nu mă gândesc la cei 500.000 de copii din Mosul care sunt amenințați în prezent că vor fi folosiți drept scuturi umane'', a spus Malala, referindu-se la cel de-al doilea oraș ca mărime din Irak, aflat sub controlul grupării Stat Islamic (SI) din 2014 și unde forțele de securitate irakiene au lansat în această săptămână o ofensivă.
Malala (19 ani), care militează pentru dreptul fetelor la educație, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2014, după ce a fost grav rănită la cap de către atacatori talibani.
La Sharjah, ea a pledat din nou pentru generalizarea educației, îndeosebi pentru fete, în scopul ''promovării păcii și a prosperității'' în țările musulmane.