Malaezia | 29.000 de persoane evacuate din cauza celor mai grave inundații din ultimii șapte ani
-
19 Decembrie 2021 17:27
Peste 29.000 de persoane au fost evacuate duminică în Malaezia din cauza celor mai grave inundații de pe teritoriul țării din ultimii șapte ani, potrivit datelor furnizate de guvern, informează AFP.
Ploile abundente care s-au abătut de vineri asupra acestei țări din Asia de Sud-Est, obișnuită cu furtunile musonice de la sfârșit de an, au provocat revărsări ale râurilor care au dus la inundații în zone urbane și la perturbarea circulației pe axe rutiere majore, notează Agerpres.
Potrivit unui site guvernamental, peste 22.000 de persoane sunt afectate de inundații în șapte state de pe teritoriul țării, dintre care peste 10.000 în statul Pahang, din centrul Malaeziei.
Prim-ministrul Ismail Sabri Yaakob și-a exprimat surprinderea după ce statul cel mai bogat din țară, Selangor, unde se găsește capitala Kuala Lumpur, afectată la rândul său de inundații, a obligat 5.000 de rezidenți să-și părăsească locuințele.
''Cantitatea de precipitații înregistrată ieri la Selangor, pe durata unei zile, este cât cea înregistrată în mod normal într-o lună'', a declarat acesta duminică, cu prilejul unei conferințe de presă, promițând un ajutor rapid victimelor inundațiilor, precum și fonduri de urgență în valoare de 100 de milioane de ringgiți (21 de milioane de euro).
Potrivit unui site guvernamental, nivelul apelor rămânea periculos duminică dimineață în șase state din centru și din nord-est.
După ce ploaia s-a liniștit în anumite regiuni, serviciile meteorologice au avertizat că precipitațiile vor continua în anumite zone din Pahang.
Cele mai grave inundații de pe teritoriul Malaeziei s-au produs în 2014, când 118.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească domiciliul.
- 29.000 de persoane evacuate din cauza inundațiilor