Maia Sandu spune că judecătorii Curții Constituționale DELIREAZĂ și insistă ca aceștia să-și de demisia

  • 15 Iunie 2019 15:34
Maia Sandu spune că judecătorii Curții Constituționale DELIREAZĂ și insistă ca aceștia să-și de demisia

Premierul Maia Sandu cere demisiile judecătorilor Curții Constituționale, după ce aceștia și-au argumentat hotărârea de revizuire a actelor din 7-9 iunie prin ”situația de fapt din Republica Moldova”.

Ea a subliniat că magistrații ar fi trebuit să recunoască faptul că, prin deciziile lor, au încercat să ajute Partidul Democrat să se mențină ilegal la putere, în loc să adopte acte în conformitate cu prevederile literei și spiritului Constituției.

”Judecătorii Curții Constituționale își continuă delirul, făcând de rușine pe plan național și internațional instituția pe care o reprezintă. Chiar dacă a adoptat dispozitivul hotărârii în care a indicat că își revizuiește și anulează toate actele emise între 7 și 9 iunie a.c., în comunicatul de presă Curtea Constituțională menționează că ”La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”, notează noul premier.

Maia Sandu a remarcat că, „în esență, Curtea, în loc să recunoască faptul că a participat la încercarea disperată a Partidului Democrat de a se menține ilegal la putere, își justifică decizia doar prin faptul că aceasta ar fi situația la momentul de față în Republica Moldova.”

Ea califică această abordare ca fiind inadmisibilă din perspectiva respectului față de Legea Supremă a statului. 

„În același timp, le solicit judecătorilor Curții să-și prezinte imediat demisiile, dacă mai au un pic de onoare și respect față de Constituția Republicii Moldova și cetățenii acestei țări”, a scris Maia Sandu pe Facebook.

Amintim că, sâmbătă, Curtea Constituțională și-a revizuit hotărârile și avizele emise între 7-9 iunie, prin care fusese dizolvat Parlamentul și fuseseră anulate deciziile deputaților privind alegere conducerii Legislativului și desemnarea Guvernului Sandu, și le-a declarat nule. „Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de dna Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de dna Maia Sandu”, precizează Curtea Constituțională.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău