Maia Sandu spune că evenimentele organizate de președinție pe 24 august dezbină societatea

  • 23 August 2019 16:10
Maia Sandu spune că evenimentele organizate de președinție pe 24 august dezbină societatea

Concertul organizat de președintele Igor Dodon în Piața Marii Adunări Naționale, prin care marchează „75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascism” are menirea de a diviza societatea.

Opinia aparține premierului Maia Sandu și a fost exprimată în fața jurnaliștilor prezenți la evenimentele dedicate Zilei comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, transmite IPN.

„Eu cred că nu este bine acest lucru (organizarea concertului, n.r.). Eu cred că asta divizează, adâncesc diferențele în societate. Partidul Socialiștilor a decis să meargă mai departe”, a declarat Maia Sandu. Premierul a adăugat că cetățenii și conducerea Republicii Moldova trebuie să facă lucruri care unesc societatea și nu care le dezbină.


La rândul lui, viceprim-ministrul Andrei Năstase a spus că Guvernul al cărui membru este a decis ca pe 23 august să organizeze Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. „Acesta este răspunsul nostru vizavi de concertul organizat de Igor Dodon”, a declarat Andrei Năstase pentru IPN.

Guvernul Republicii Moldova a organizat pe 23 august o zi a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare, eveniment în cadrul căruia drapelul de stat a fost arborat în bernă iar participanții au păstrat un moment de reculegere în memoria celor uciși.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:98 %
Vint:3,09 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău