Maia Sandu pleacă într-o vizită de lucru în Italia: Se va întâlni cu Giorgia Meloni și cu Papa Leon al XIV-lea

  • 10 Septembrie 10:19
Maia Sandu pleacă într-o vizită de lucru în Italia: Se va întâlni cu Giorgia Meloni și cu Papa Leon al XIV-lea

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua, în perioada 10–12 septembrie 2025, o vizită de lucru în Italia și la Vatican.

La Roma, șefa statului va avea o întrevedere cu Președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, pentru a discuta despre aprofundarea relațiilor bilaterale, sprijinul Italiei pentru parcursul european al țării noastre, extinderea cooperării economice și susținerea acordată comunității moldovenești din Italia. De asemenea, va avea o întâlnire cu Președintele Senatului, Ignazio La Russa.

La Vatican, Președinta Maia Sandu va fi primită în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Discuția va oferi prilejul unui schimb de opinii privind promovarea păcii, solidarității și valorilor creștine într-o lume marcată de multiple provocări. Totodată, șefa statului va avea o întrevedere cu Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin.

Vizita Președintei Maia Sandu în Italia și la Sfântul Scaun se înscrie în eforturile Republicii Moldova de a consolida parteneriatele externe, de a asigura pacea în țară și de a contribui la securitatea regională și europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
0,52
Ceață
Umiditate:89 %
Vint:3,09 m/s
Thu
5
Fri
11
Sat
13
Sun
4
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău