Maia Sandu pentru publicația „Der Standard”: „Dacă Rusia preia puterea în Republica Moldova, țara va deveni o bază a războiului hibrid împotriva UE”

  • 18 Iulie 16:23
Maia Sandu pentru publicația „Der Standard”: „Dacă Rusia preia puterea în Republica Moldova, țara va deveni o bază a războiului hibrid împotriva UE”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează într-un interviu pentru cotidianul austriac „Der Standard” asupra intensificării tentativelor de destabilizare din partea Rusiei, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din toamnă. Potrivit șefei statului, un eventual succes al forțelor pro-ruse ar transforma Moldova într-un avanpost al războiului hibrid dus de Kremlin împotriva Uniunii Europene, transmite MOLDPRES.

„Rusia încearcă să submineze instituțiile moldovenești folosind o gamă largă de instrumente pentru a interveni în procesele noastre politice și în alegeri”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a subliniat că Moscova recurge la finanțarea ilegală a partidelor, manipulare în Găgăuzia, atacuri cibernetice, programe de cumpărare a voturilor și campanii masive de dezinformare.

Președinta a menționat că autoritățile moldovene au identificat „cazuri de cumpărare a votului în rândul a 140.000 de cetățeni în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024”, adică aproximativ 8–10% din electorat. 

Maia Sandu a reiterat angajamentul ferm al Moldovei de a adera la Uniunea Europeană alături de Ucraina. „Suntem mândri că am pornit împreună pe acest drum și vrem să ajungem împreună la destinație”, a afirmat șefa statului. „Democrația moldovenească poate supraviețui doar ca parte a Uniunii Europene”, a adăugat Maia Sandu.

Președinta a estimat că procesul de evaluare (screening) va fi finalizat până în septembrie 2025 și că autoritățile sunt pregătite să deschidă negocierile pe primele capitole de aderare.

Maia Sandu a declarat în interviul pentru publicația austriacă că „pacea în Moldova este apărată de Ucraina”, și a subliniat pericolul unui posibil regres democratic: „Dacă Rusia vine la putere în Moldova, țara va deveni o bază a războiului hibrid împotriva Uniunii Europene”.

În ce privește sectorul energetic, președinta a menționat că Moldova nu mai depinde de gazul rusesc, cu excepția regiunii transnistrene. O linie de înaltă tensiune directă va fi finalizată până la sfârșitul anului, ceea ce va reduce vulnerabilitatea energetică. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:75 %
Vint:3,09 m/s
Sun
11
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Arhivă Radio Chișinău