Maia Sandu, întrevedere cu comisarul UE Glenn Micallef. Consolidarea sectorului cultural și dezvoltarea sportului cu sprijin european, în discuții (FOTO)
-
02 Septembrie 14:40

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi pe Comisarul european pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef. Vizita oficialului are loc în contextul semnării Acordului de aderare la programul „Europa Creativă”, prin care artiștii și organizațiile culturale din Republica Moldova vor putea accesa, începând cu 1 ianuarie 2026, finanțări, parteneriate și proiecte europene.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre importanța culturii și sportului în consolidarea rezilienței democratice, subliniind rolul esențial al acestor domenii în promovarea coeziunii sociale și a valorilor fundamentale ale păcii, libertății și democrației.
Președinta Maia Sandu a evidențiat progresele înregistrate de sectorul cultural din Republica Moldova în ultimii ani, menționând printre altele crearea Fondului Național al Culturii, creșterea veniturilor pentru angajații din domeniu, precum și renovarea unui număr semnificativ de instituții culturale prin programul „Satul European”. Totodată, a subliniat importanța Programului Național „Acces la cultură 2025”, care oferă noi oportunități pentru implicarea comunităților în activități culturale. Președinta a accentuat că dezvoltarea culturii contribuie la promovarea turismului, valorificând patrimoniul și tradițiile țării și generând beneficii directe pentru economia națională.
De asemenea, șefa statului a trecut în revistă investițiile din ultimii patru ani ce au vizat promovarea sportului ca prioritate națională, prin renovarea infrastructurii, precum și prin creșterea burselor pentru sportivii de performanță.
La rândul său, comisarul Micallef a evidențiat că avansarea pe parcursul european va aduce noi perspective de dezvoltare pentru acest sector.
Discuțiile au reconfirmat determinarea comună a Republicii Moldova și a Uniunii Europene de a investi în oameni, cultură, tradiții și performanță sportivă, în beneficiul cetățenilor și al viitorului european al țării noastre.