Maia Sandu i-a urat succes tenismenului Radu Albot, care va juca la US Open cu Novak Djokovic

  • 26 August 16:48
Maia Sandu i-a urat succes tenismenului Radu Albot, care va juca la US Open cu Novak Djokovic

Șefa statului Maia Sandu i-a urat succes lui Radu Albot, cel mai bun jucător de tenis din istoria Republicii Moldova, care va juca cu Novak Djokovic la US Open, unul dintre cele mai importante turnee de tenis din lume.

„Moldova este din nou la înălțime, iar acest lucru se datorează oamenilor precum Radu, care duc cu mândrie tricolorul nostru în competițiile internaționale de cel mai înalt nivel. Mult succes, Radu!”, a spus președinta Maia Sandu.

Tenismenul din Republica Moldova, Radu Albot, va juca astăzi cu sârbul Novak Djokovici, care ocupă în prezent locul II în ierarhia mondială și este unul dintre cei mai titrați jucători din istoria tenisului. Cei doi se vor duela în primul meci de pe tabloul principal al probei de simplu masculin, de la US Open. Aceasta va fi prima întâlnire directă dintre cei doi sportivi. Meciul va avea loc astăzi, la ora 17:00 (ora Chișinăului). 

Până a accede pe tabloul principal, Radu Albot a trecut de trei adversari. În preliminariile turneului de Grand Slam, conaționalul nostru i-a învins pe spaniolul J. Barranco Cosano, francezul L. Van Assche și japonezul S. Mochizuki.

Cel mai bun rezultat înregistrat de Radu Albot la turneul de Mare Șlem de la US Open a fost în 2017, când a ajuns până în turul al treilea.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,85
Nori împrăștiați
Umiditate:68 %
Vint:5,14 m/s
Sat
21
Sun
17
Mon
14
Tue
14
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău