Maia Sandu, după ședința Comisiei naționale pentru integrare europeană: Au fost discutați pașii care trebuie să-i întreprindă instituțiile statului, societatea civilă și mediul de afaceri pe direcția integrării europene

  • 13 Iulie 2022 11:00
Maia Sandu, după ședința Comisiei naționale pentru integrare europeană: Au fost discutați pașii care trebuie să-i întreprindă instituțiile statului, societatea civilă și mediul de afaceri pe direcția integrării europene

Prima ședință a Comisiei naționale pentru integrare europeană, după obținerea Rep. Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE, a avut loc la Chișinău.

Președinta Maia Sandu a declarat într-un briefing de presă că au fost discutați pașii care trebuie să-i întreprindă instituțiile statului, societatea civilă și mediul de afaceri pe direcția integrării europene. Șefa statului a precizat că acțiunile ce urmează a fi întreprinse țin de îndeplinirea condiționalităților Comisiei Europene, în special fiind vorba de reforma justiției și combaterea corupției, eliminarea influențelor oligarhice, îmbunătățirea legilor electorale ș.a.

Președinta a îndemnat întreaga societate să se mobilizeze pentru realizarea acestor acțiuni.

Maia Sandu a mai declarat  că urmează să fie elaborat un plan exact de acțiuni pe domeniul integrării europene. Acesta va fi suspus dezbaterilor publice, iar Comisia națională pentru integrare europeană va monitoriza acțiunile întreprinse.

Din Comisia națională pentru integrare europeană, numărând 23 de membri, face parte conducerea țării, mai mulți membri ai guvernului, parlamentari și consilieri ai președintelui R. Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:3,09 m/s
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
17
Wed
17
Arhivă Radio Chișinău