Maia Sandu, de Ziua profesională a medicului și farmacistului: „Aveți o profesie nobilă și responsabilă, de care depinde viața omului, sănătatea societății și starea de bine a întregii țări”
-
19 Iunie 2022 16:37
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe lucrătorii medicali și pe farmaciștii din Republica Moldova cu ocazia zilei profesionale, marcată astăzi.
„A treia duminică din iunie este, de fiecare dată, despre lucrătorii din sistemul medical și farmaciști. Îi felicit pe toți cu prilejul zilei profesionale, le doresc sănătate și putere de a-și face cu demnitate munca”, spune șefa statului în mesajul său. Ea menționează că profesia de medic este una nobilă și responsabilă, de care depinde viața omului și sănătatea societății, iar astfel - și starea de bine a întregii țări. „Ne-am convins de asta în cei doi ani de pandemie, când criza sanitară s-a răsfrânt asupra tuturor domeniilor de activitate. Și numai profesionalismul și sacrificiul dumneavoastră ne-au ajutat să revenim la normalitate - din păcate, cu prețul vieții a câteva sute de lucrători medicali. Este un sacrificiu pentru care vom fi mereu recunoscători”, punctează Președinta Maia Sandu în adresarea sa.
„Mergem la medic atunci când ne doare. Mergem după sfat și speranță. Ne pare firesc să-i găsim muncind peste program ori făcând de gardă nopțile. Așa se câștigă, în medicină, respectul și încrederea oamenilor. Și este singura cale, deloc ușoară, a împlinirii morale și profesionale”, a mai adăugat șefa statului.
Cu ocazia zilei profesionale, Președinta Maia Sandu le-a dorit tuturor angajaților din sectorul de sănătate ca altruismul, integritatea și devotamentul pentru profesie să-i ghideze în continuare în muncă. De asemenea, ea le-a mulțumit că stau la straja sănătății noastre și că fac acest lucru acasă, în Moldova. „Știu că avem multe de făcut pentru a moderniza sistemul nostru de sănătate, oferindu-vă condiții mai bune de activitate și condiții mai bune de tratament pentru cetățeni. Sunt convinsă că vom reuși acest lucru împreună și cu ajutorul dumneavoastră, cei care sunteți temelia medicinii moldovenești”, a încheiat șefa statului mesajul prilejuit de Ziua profesională a medicului și farmacistului, marcată în a treia duminică de iunie.