Maia Sandu a propus semnarea unei declarații comune a președinților țărilor din cadrul Parteneriatului Estic, într-o discuție pe care a avut-o cu președinta Georgiei

  • 24 Aprilie 2021 13:53
Maia Sandu a propus semnarea unei declarații comune a președinților țărilor din cadrul Parteneriatului Estic, într-o discuție pe care a avut-o cu președinta Georgiei

Președinta Maia Sandu a propus semnarea unei declarații comune a președinților țărilor din cadrul Parteneriatului Estic, într-o discuție pe care a avut-o cu președinta Georgiei, Salome Zourabichvili. De asemenea, cele două șefe de stat au subliniat, în cadrul discuției pe care au purtat-o online, că cetățenii își doresc rezolvarea cât mai rapidă a crizelor cu care se confruntă atât Republica Moldova, cât și Georgia.

„Am vorbit despre faptul că și cetățenii moldoveni, și cetățenii georgieni își doresc rezolvarea cât mai rapidă a crizelor cu care se confruntă și instituții democratice care să lucreze pentru ei. Lupta împotriva corupției și construirea unui stat democratic, modern și european reprezintă singura cale prin care putem face schimbările așteptate de cetățeni.

Am accentuat cât de importantă este cooperarea strânsă între cele trei țări în cadrul Parteneriatului Estic - Republica Moldova, Georgia și Ucraina - pentru avansarea pe calea europeană și consolidarea instituțiilor. Am venit cu propunerea de a elabora o declarație comună la nivel de președinți cu privire la viitorul țărilor noastre în cadrul Parteneriatului Estic. Doamna Președinte Zourabichvili a menționat, în acest context, că semnarea unei asemenea declarații ar fi oportună la conferința din vară de la Batumi.

Mi-am exprimat speranța că Summitul Parteneriatului Estic va fi organizat în această toamnă și că vom putea discuta toate aceste subiecte la Bruxelles”, se arată într-un comunicat al președinției de la Chișinău.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău