Maia Sandu a discutat cu Peter Michalko. „I-am împărtășit domnului ambasador îngrijorările noastre”
-
21 Septembrie 2020 16:29
Liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Maia Sandu a discutat cu ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, despre situația politică din Republica Moldova.
„Am subliniat importanța asigurării unor alegeri libere și corecte, iar domnul Michalko ne-a asigurat că observatorii internaționali vor supraveghea desfășurarea alegerilor. I-am împărtășit domnului Ambasador îngrijorările noastre cu privire la încercarea CEC de a bloca finanțarea candidaților de către partid și cu privire la înregistrările prealabile false pentru deschiderea secțiilor de vot în Rusia pe care CEC nu vrea să le verifice și să le anuleze”, a comunicat Maia Sandu.
De asemenea, interocutorii au discutat și despre importanța ajutorului UE pentru R.Moldova.
„Domnul Michalko ne-a asigurat că Uniunea Europeană va sprijini în continuare cetățenii Republicii Moldova și va promova consolidarea democrației în țara noastră, iar alegerile libere și corecte sunt elementul fundamental al unui stat democratic”, a mai spus Maia Sandu.