Maia Sandu: „Primul Summit Moldova- UE arată că aderarea la UE deja se întâmplă. Astăzi am vorbit despre cum și când vom adera la UE, nu mai vorbim despre dacă”
-
04 Iulie 20:55
Maia Sandu a declarat că primul summit cu UE transmite un mesaj clar că Republica Moldova contează și că aderarea noastră la UE deja se întâmplă. Ea a spus că la reuniune s-a discutat despre CUM și CÂND vom adera la UE, nu despre DACĂ, iar aceasta a fot posibil datorită voinței politice fără precedent și la Chișinău și la Bruxelles.
„Sprijinul față de noi este mai ferm ca niciodată. Pentru prima dată suntem priviți ca parte firească a familiei europene. Primul Summit Moldova- UE arată că aderarea țării noastre la UE deja se întâmplă, nu mai este un vis îndepărtat au o promisiune vagă. Este un proces ancorat în realitate și construit pas cu pas cu susținerea deplină a UE, a tuturor celor 27 de state membre. Astăzi am vorbit despre CUM și CÂND vom adera la UE, nu mai vorbim despre DACĂ. Acest lucru a fost posibil nu pentru că așa ne-a fost norocul, ci datorită voinței politice fără precedent și la Chișinău și la Bruxelles”, a spus Maia Sandu, la conferința de presă susținută după încheierea Summitului R, Moldova Uniunea Europeană.
Maia Sandu a declarat că apropierea de UE aduce și rezultate economice reale. „Astăzi avem deschiderea a celei mai mari piețe din lume, piața UE. Deja exportăm jumătate din produsele noastre pe această piață vastă, stabilă, în care poți avea încredere, cu reguli clare, prețuri competitive, ce oferă producătorilor noștri de vinde mai mult, de a câștiga mai bine”, a spus șefa statului.
Apropierea de UE înseamnă și investiții directe în dezvoltarea Moldovei. În următorii trei ani, UE va investi 1,9 miliarde de euro în țara noastră. Din prima tranșă vom repara aproximativ 200 de km de drumuri regionale și raionale, în mai multe localități, a spus Maia Sandu. Cu sprijinul european investim și în securitatea energetică. Maia Sandu s-a referit la linia electrică Vulcănești-Chișinău, Strășeni-Gutinași și Bălți –Suceava, dar și la investițiile în surse regenerabile.
„Ne dorim o Moldovă europeană și o vom construi, dacă suntem uniți și nu ne întoarcem din drum vom reuși”, a declarat Maia Sandu. În același timp, ea a atenționat că nu toți își doresc același lucru, referindu-se la „Kremlin și vocile sale”. „Ei nu respectă alegerea poporului nostru, nu ne văd ca egali, nu cunosc ce înseamnă ajutor și solidaritate, cunosc doar șantaj și control. În timp ce Europa ne oferă cel mai mare sprijin pentru dezvoltare din istoria noastră, aceste voci vor să ne taie din fonduri, parteneriate, la speranță. Dar Europa a demonstrat că unitatea și ajutorul reciproc pot aduce pace, prosperitate și progres”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a spus că în cadrul summit-ului de astăzi s-a discutat și despre statul vecin Ucraina. „Trebuie să fi uniți în sprijinul Ucrainei, a subliniat Maia Sandu, pentru că Ucraina ține piept agresiunii unui imperiu care amenință întreaga regiune. Avem pace pentru că vecinii noștri ne-o apără. Acest lucru trebuie înțeles și apreciat”. Maia Sandu a declarat că susține o pace durabilă în Ucraina, cu garanții clare că războiul nu se va reporni. Șefa statului a spus că Moldova și Ucraina merg pe același drum în UE, iar integrarea ambelor țări va întări securitatea europeană.
„Uniunea Europeană deja ni se întâmplă, iar singurul risc este ca noi să ne oprim. Dacă la tomnă vom decide că nimeni nu ne poate opri, atunci totul devine posibil, a subliniat Maia Sandu.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa a subliniat importanța colaborării strânse și a progreselor remarcabile înregistrate de Chișinău în procesul de aderare. Oficialii UE au recunoscut în mod unanim rezultatele obținute până acum și au reafirmat sprijinul ferm pentru integrarea țării în spațiul comunitar. S-a accentuat faptul că parcursul european al Republicii Moldova este rezultatul unei alegeri democratice clare din partea cetățenilor, iar Uniunea Europeană rămâne un partener de încredere în acest demers. Președintele Consiliului European, Antonio Costa:
„Evaluarea Comisiei este foarte clară și evidențiază faptul că progresul obținut de Republica Moldova în acest parcurs european este unul remarcabil. Liderii Uniunii Europene au recunoscut acest lucru în mod unanim și s-au pronunțat în acest sens în cadrul Consiliului European, săptămâna trecută. Consiliul European felicită Republica Moldova pentru toate succesele înregistrate în parcursul de reforme.
Noi salutăm acest progres și încurajăm Moldova și Comisia să intensifice munca în procesul de aderare. Consiliul European invită Consiliul să întreprindă pașii următori în procesul de aderare, în linie cu abordarea bazată pe merite, capitolele de negociere urmând să fie deschise în momentul în care vor fi îndeplinite condițiile necesare.
Este foarte important că s-a luat act de această decizie a Comisiei: capitolul „Valori fundamentale” este pregătit să fie deschis pentru negocieri. Acum este timpul să accelerăm această muncă și să întreprindem următorii pași spre aderare”, a precizat Antonio Costa.
Antonio Costa a mai subliniat că sprijinul acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană este deja vizibil în viața de zi cu zi a cetățenilor și că acesta va continua. Printre rezultatele concrete s-au numărat: liberalizarea regimului de vize, eliminarea tarifelor de roaming, investiții în infrastructură energetică, 700 km de drumuri și 200 km de cale ferată reabilitați, precum și renovarea a 22 de spitale și 120 de școli. În iarna trecută, UE a oferit 100 de milioane de euro pentru compensarea costurilor la încălzire și electricitate. S-a convenit ca sprijinul să se intensifice, inclusiv pentru integrarea în piața unică europeană, sprijinirea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă.
Republica Moldova este pregătită să avanseze în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a declarat Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a anunțat un sprijin financiar de 270 de milioane de euro în cadrul Planului de Creștere pentru Moldova. Ea a precizat că Uniunea Europeană este pregătită să sprijine R. Moldova împotriva amenințărilor hibride și energetice, acuzând în mod indirect Rusia pentru tentativele de destabilizare.
De asemenea, Moldova va fi conectată la piața energetică a UE, iar până în octombrie urmează să fie integrată în zona unică de plăți în euro (SEPA), facilitând transferurile rapide și sigure de bani.
Republica Moldova este pregătită să avanseze în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a declarat Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a anunțat un sprijin financiar de 270 de milioane de euro în cadrul Planului de Creștere pentru Moldova. Ea a precizat că Uniunea Europeană este pregătită să sprijine R. Moldova împotriva amenințărilor hibride și energetice, acuzând în mod indirect Rusia pentru tentativele de destabilizare.
De asemenea, Moldova va fi conectată la piața energetică a UE, iar până în octombrie urmează să fie integrată în zona unică de plăți în euro (SEPA), facilitând transferurile rapide și sigure de bani.
Von der Leyen a mai anunțat eliminarea completă a tarifelor de roaming între Moldova și statele membre ale UE și a reiterat sprijinul politic deplin al Uniunii: „Moldova are un loc alături de noi în familia noastră europeană”.
„Moldova este pregătită să deschidă clusterul fundamental al negocierilor. Așteptăm cu nerăbdare deschiderea tuturor clusterelor cât mai curând posibil”, a spus von der Leyen, alături de președinta Maia Sandu, subliniind progresul constant al țării în parcursul său european.
Moldova este pregătită să deschidă clusterul fundamental. Și așteptăm cu nerăbdare deschiderea tuturor clusterelor din cadrul negocierilor de aderare ale Moldovei cât mai curând posibil... Uniunea Europeană va proteja libertatea, democrația, identitatea și securitatea Moldovei. Ați demonstrat că Moldova este și un partener de încredere în domeniul securității. Am semnat un parteneriat în domeniul securității și apărării. Ne-am angajat, de asemenea, să vă protejăm împotriva atacurilor hibride și a șocurilor energetice de care ați fost victima. Cine se află în spatele acestor atacuri este clar pentru noi toți. Sunt aceiași agenți ai autocrației care încearcă să submineze democrațiile noastre peste tot în Europa. Și le vom arăta, le vom arăta puterea democrației. Conectăm Moldova la piața energetică a UE pentru a stabiliza fluxurile. Fără șantaj. Pe lângă misiunea noastră civilă, sprijinim acum și Centrul de Comunicare Strategică. Acesta lucrează pentru a detecta minciunile Kremlinului imediat ce încep să se răspândească și pentru a le demonta.
Abia așteptăm să vă primim în Uniunea noastră. Și tocmai de aceea, în paralel cu negocierile de aderare, apropiem deja economia voastră de a noastră. Astăzi pot anunța lansarea primei tranșe de 270 de milioane de euro din cadrul Planului de Creștere pentru Moldova. Ați livrat reforme. Și astfel, ne ținem promisiunea de a investi și de a sprijini. Și cu un pachet total de 1,9 miliarde de euro, desigur că vor urma și altele. Acestea vor susține competitivitatea voastră și vor aduce beneficii concrete pentru cetățenii Moldovei.”, a declarat la Chișinău Ursula von der Leyen.

