Maia Sandu, dupa consultările cu organizațiile din cadrul Forumului societății civile din Parteneriatul Estic | Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă
-
01 Martie 2021 18:50
Președinta Maia Sandu a avut astăzi consultări cu organizațiile din cadrul Forumului societății civile din Parteneriatul Estic, în vederea identificării unei soluții pentru criza politică din Republica Moldova.
Este vorba despre reprezentanți ai organizațiilor Promo-LEX, CRJM, Expert-Grup, IPRE, WatchDog, Amnesty International, Asociația pentru Democrație Locală, IESPM, Centrul Regional de Mediu, CPR, Conferința Națională a Sindicatelor, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
„Am primit în cadrul acestor consultări multe mesaje utile și recomandări de ordin juridic, politic și diplomatic în vederea depășirii blocajului. Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la urmă. Justiția nu se negociază. Hoții nu le vor bine oamenilor. Țara are nevoie de anticipate, de deputați responsabili, de un guvern competent cu susținere stabilă în legislativ”, a subliniat Maia Sandu, într-un mesaj pe Facebook.
Ea a menționat că a inițiat consultări, ce vor continua în următoarele zile, cu societatea civilă, juriști, specialiști în drept constituțional, organizații în domeniul respectării statului de drept, pentru a asculta opiniile și recomandările lor în vederea ieșirii din criza politică.
„Republica Moldova se află într-un blocaj politic în care, pe de o parte, există o majoritate parlamentară PSRM-Șor ce vrea să-și păstreze fotoliile și schemele de corupție și, pe de altă parte, o majoritate covârșitoare a populației care le cere hoților să plece. Cetățenii au mereu dreptate. Iar suveranitatea stă în mâinile poporului, nu ale unui grup îngust de interese”, a punctat președinta.