MAIA: Datele operative arată recolte de grâu în Centru și Nord de 3,5-4,2 tone la hectar și 2,2-3,0 tone la Sud

  • 10 Iulie 19:47
MAIA: Datele operative arată recolte de grâu în Centru și Nord de 3,5-4,2 tone la hectar și 2,2-3,0 tone la Sud

Datele operative din teritoriu (de la agenții economici) arată că în raioanele de Nord și Centru recolta medie la grâul de toamnă variază între 3,5-4,2 tone per hectar, iar în raioanele de Sud – între 2,2-3,0 tone per hectar, a informat la solicitarea MOLDPRES Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

Potrivit sursei citate, în Republica  Moldova sunt semănate cu grâu de toamnă circa 320 mii ha. Producția globală estimată este de circa 1,4 – 1,5 milioane de tone. „Această cantitate asigură necesarul de pâine din punct de vedere al securității alimentare. Circa 350 mii tone de grâu se procesează pentru făină, 70 mii în calitate de material semincer, 180-185 mii tone se utilizează în calitate de furaje. Din recolta anului 2023, Republica Moldova a exportat o cantitate record de grâu de toamnă depășind nivelul de un milion de tone”, estimează Ministerul Agriculturii.

Din suprafețele cultivate cu cereale, MAIA poate oferi date exacte din următoarele zone:  Edineț - recoltate 8020 ha; Orhei - recoltate  11700 ha; Cahul - recoltate 12500ha;  Criuleni recoltate -6800 ha;  Florești - recoltate 10782 ha.

„Din considerentul că perioada de recoltare este în toi, datele indicate pot fi diferite, luând în calcul că informația vine sistematizat, iar în unele cazuri cu rețineri la direcțiile agricole raionale sau din lipsa de timp a fermierilor de a prezenta date precise”, a explicat MAIA pentru MOLDPRES.

Orzul este semănat anul acesta pe o suprafață de circa 60 mii ha, inclusiv circa 11 mii ha orz de primăvară. Se estimează o recoltă de circa 215 mii tone. Circa 50% din producție este utilizată la furajarea animalelor, iar exporturile variază între 30 mii tone și 150 mii tone, în funcție de producția recoltată, rezumă Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
34,4
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:4,63 m/s
Wed
26
Thu
24
Fri
18
Sat
24
Sun
28
Arhivă Radio Chișinău