Crucea Roșie, îngrijorată de lipsa de acces a țărilor sărace la vaccinuri, va ajuta la imunizarea persoanelor vulnerabile
-
04 Februarie 2021 14:17
Crucea Roșie, îngrijorată de lipsa de acces al țărilor sărace la vaccinurile anti-COVID-19, a lansat joi un plan de 100 de milioane de franci elvețieni (92,5 milioane de euro) pentru a ajuta la imunizarea a 500 de milioane dintre persoanele cele mai vulnerabile, informează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit unei analize a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și de Semilună Roșie (CICR), aproape 70% dintre dozele de vaccin administrate până în prezent au fost folosite în cele mai bogate 50 de țări din lume, în timp ce doar 0,1% dintre ele au fost injectate în cele mai sărace 50 de țări din lume.
"Este îngrijorător, pentru că este nedrept și pentru că aceasta ar putea prelungi sau chiar agrava această teribilă pandemie", a comentat secretarul general al FICR, Jagan Chapagain, într-o conferință de presă. "Fără o distribuire echitabilă, chiar și cei care sunt vaccinați nu vor fi în siguranță", a adăugat el.
CICR atenționează că, dacă mari porțiuni ale globului nu vor avea acces la doze de vaccin, virusul aflat la originea COVID-19 va continua să circule și să înregistreze mutații, o situație care riscă să ducă la dezvoltarea de noi tulpini ce nu vor răspunde la vaccinuri.
Planul CICR nu va consta în achiziția de vaccinuri, ci în a susține eforturile de vaccinare naționale într-o serie de domenii. În numeroase țări, un personal format va fi însărcinat cu distribuirea fizică de vaccinuri către grupurile cu risc și vulnerabile.
De asemenea, se va duce o luptă împotriva dezinformării. Voluntarii Crucii Roșii și ai Semilunii Roșii se vor deplasa către comunități și indivizi izolate social sau geografic, pentru a asigura participarea lor la eforturile de vaccinare.
"Egalitatea nu pică din cer", a subliniat Jagan Chapagain. "Planul nostru constă în a face în așa fel încât aceste vaccinuri să iasă din capitale și să ajute persoanele și comunitățile vulnerabile, cu risc și izolate".