Mai mulți părinți au lansat o petiție în care cer eliminarea corupției din sistemul de educație

  • 13 Septembrie 2019 16:22
Mai mulți părinți au lansat o petiție în care cer eliminarea corupției din sistemul de educație

Mai mulți părinți au lansat vineri, 13 septembrie, petiția „Vrem educație fără fundație și asociație”, în care cer autorităților implementarea mecanismelor eficiente care să prevină fenomenul corupției din sistemul de educație, informează MOLDPRES.

Potrivit autorilor petiției, corupția rămâne o problemă larg răspândită în sistemul educațional din Republica Moldova. „Ca urmare a activității acestui sistem infracțional de colectare a taxelor informale (estimate la 184 milioane de lei anual doar în instituțiile preșcolare din mun. Chișinău), zeci de mii de părinți ai copiilor din școlile și grădinițele Republicii Moldova sunt sistematic terorizați cu solicitări insistente de a achita bani „pentru binele copilului”. Deseori, înmatricularea copiilor într-o instituție de învățământ de stat sau eliberarea actelor de finalizare a studiilor este condiționată de achitarea cotizațiilor în „asociație”, donație de bani sau bunuri materiale”, este specificat în petiție.

Potrivit părinților, cea mai gravă situație la acest capitol este în municipiul Chișinău și alte orașe mari ale țării, unde banii se cer sub o mulțime de pretexte, uneori chiar și pentru bunuri/lucrări care deja au fost procurate din resurse bugetare. Autorii inițiativei mai spun că persoanele, care refuză să participe la colectările de bani sau să „doneze benevol” sumele solicitate, sunt intimidate, discriminate, excluse din colectivele de părinți, sunt supuse unor tratamente degradante, inclusiv din partea angajaților instituțiilor de învățământ, ceea ce afectează inclusiv copiii.

Inițiatorii petiției cer ca activitatea asociațiilor de părinți în școli să fie interzisă, iar directorii instituțiilor de învățământ care au primit remunerări și venituri necuvenite din banii asociaților să fie demiși.

La începutul anului curent de studii, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis un ordin potrivit căruia colectarea plăților informale în sistemul educațional este interzisă.

Anterior, CNA a demascat mai multe cazuri de corupție în domeniul educației. În total, circa 110 sesizări privind actele de corupție din instituțiile de învățământ au fost depuse la CNA în nouă luni ale anului trecut, ceea ce ar însemna că 12 cetățeni denunță lunar noi cazuri de corupție din domeniul educației. Conform datelor CNA, în nouă luni ale anului trecut, peste 60 de cadre didactice au ajuns în vizorul ofițerilor anticorupție. Totodată, potrivit datelor unui sondaj de opinie, suma plăților ilegale din instituțiile de învățământ s-ar fi dublat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
-1,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Două parcuri fotovoltaice mari vor fi construite la Strășeni și Telenești, până la finele anului 2025

Promo-LEX, după răpirea cetățeanului Republicii Moldova de către miliția separatistă din regiunea transnistreană: „Un abuz inacceptabil, care a fost posibil inclusiv din cauza lipsei unei reacții ferme”

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

În 2025, bugetul federațiilor sportive va crește cu 30 de milioane de lei

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

ANRE anunță o nouă scădere a prețurilor la carburanți, marcând a doua săptămână consecutivă de ieftiniri

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Comisia de Evaluare a Judecătorilor afirmă că „nu este afectată de sistarea unor finanțări externe”

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Acces la mai multe programe TV pentru cetățenii Republicii Moldova. 12 posturi TV sunt difuzate gratuit pentru circa 99% din populație, inclusiv în stânga Nistrului

Un cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de separatiștii din Tiraspol. Poliția Republicii Moldova: „3 suspecți se află în custodia organelor de drept”

Un cetățean al Republicii Moldova a fost răpit de separatiștii din Tiraspol. Poliția Republicii Moldova: „3 suspecți se află în custodia organelor de drept”

Arhivă Radio Chișinău