Mai mulți martori, printre care și Ilan Șor, vor fi audiați în dosarul Vlad Filat
-
19 Octombrie 2016 18:30
Avocații și procurorii în dosarul fostului premier Vlad Filat au susținut cererea în fața Curții de Apel Chișinău.
În timp ce apărarea a încercat să demonstreze că sentința aplicată ex-premierului de către instanța de fond a fost neîntemeiată, procurorii au cerut înăsprirea pedepsei, transmite IPN.
Avocatul Igor Popa a declarat că le-a adus la cunoștință magistraților încălcări care au avut loc în cadrul acestui proces, faptul că nu s-a respectat principiul incriminării și, în consecință, principiul sancționării în această cauză. „În special, am adus la cunoștință instanței că nu există o infracțiune demonstrată în acțiunile lui Vlad Filat, nu există niciun element nici de fapt, nici de drept, care să confirme vinovăția lui”, a declarat Igor Popa.
Apărarea susține că a atras atenția instanței că procurorul a făcut anumite presupuneri în acest proces penal, iar instanța de la Buiucani a reprodus practic fidel acele presupuneri în sentință. „La fel, am atras atenția instanței că nu ne-a fost oferit dreptul de a aduce martori în fața Judecătoriei Buiucani în aceleași condiții cum a avut parte procurorul. Respectiv, ni s-a încălcat dreptul la un proces echitabil”, a declarat avocatul.
Procurorul Adriana Bețișor nu a făcut declarații presei. Potrivit avocatului, aceasta a insistat în ședință pe înăsprirea pedepsei în privința fostului premier Vlad Filat.
Pentru ședința de sâmbătă, 22 octombrie, s-a stabilit să fie audiați mai mulți martori, printre care și omul de afaceri Ilan Șor.
Prin decizia Judecătoriei Buiucani din 27 iunie, Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de detenție și amendă în mărime de 60 de mii de lei. Magistrații au dispus și confiscarea bunurilor care constituie obiectul remunerării ilicite, în valoare de 791 de milioane de lei. Vlad Filat pledează nevinovat.