Mai multe partide au întârziat să prezinte rapoartele financiare către CEC
-
26 Octombrie 2021 16:03
Mai multe formațiuni politice care participă la alegerile locale noi din data de 21 noiembrie nu au prezentat Comisiei Electorale Centrale rapoartele privind finanțarea campaniei electorale, transmite MOLDPRES.
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), întruniți astăzi în ședință, au luat act de informațiile prezentate de zece formațiuni politice angajate în cursa electorală care se desfășoară în 15 localități la data de 21 noiembrie 2021. Autoritatea electorală a constatat că șase formațiuni politice participante la alegerile locale noi nu au raportat situația finanțării campaniei electorale pentru data de 22 octombrie, transmite sursa citată.
Astfel, CEC a obligat Partidul Unității Naționale, Partidul Verde Ecologist, Partidul Liberal, Partidul Patrioții Moldovei, Partidul Oamenilor Muncii și Partidul „VOINȚA POPORULUI” să informeze, în termen de 24 de ore, despre neîncasarea veniturilor și neefectuarea cheltuielilor la situația din 22 octombrie, sau despre faptul că nu va deschide un cont la bancă cu mențiunea „Fond electoral”.
În același timp, membrii CEC au somat Partidul Unității Naționale să prezinte în termen de 24 de ore rapoartele privind veniturile și cheltuielile din campania electorală la situația din 15 octombrie 2021.
Comisia Electorală Centrală a atenționat concurenții electorali să respecte prevederile legii cu privire la prezentarea rapoartelor, informarea despre deschiderea sau nedeschiderea contului și/sau informarea despre inexistența tranzacțiilor financiare, inclusiv să țină seama de graficul de raportare prevăzut de programul calendaristic.