Mai mult de jumătate dintre victimele atacurilor ransomware au plătit răscumpărarea cerută de hackeri (raport)

  • 31 Martie 2021 14:35
Mai mult de jumătate dintre victimele atacurilor ransomware au plătit răscumpărarea cerută de hackeri (raport)

Mai mult de jumătate (56%) dintre victimele atacurilor informatice de tip ransomware au plătit, pe parcursul anului 2020, răscumpărarea cerută de hackeri pentru a restabili accesul la datele lor, relevă un studiu global realizat de compania securitate Kaspersky, potrivit Agerpres.

Raportul publicat miercuri scoate în evidență faptul că pentru aproximativ un sfert dintre respondenți (26%), pierderea financiară estimată a fost mai mică de o sută de dolari, dar pentru 9% costurile totale s-au încadrat între 2.000 și 4.999 de dolari.

Potrivit sursei citate, pentru 17% dintre victime, plata răscumpărării nu a garantat returnarea datelor furate, în timp ce ponderea celor care au plătit răscumpărarea pentru a primi din nou acces la datele lor a fost cel mai ridicat (65%) în rândul celor cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani, două treimi dintre aceștia.

Prin comparație, puțin peste jumătate (52%) dintre cei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani și doar 11% dintre cei cu vârsta peste 55 de ani au recurs la această abordare, ceea ce arată că utilizatorii mai tineri au mai multe șanse să plătească o răscumpărare decât cei peste 55 de ani, notează Kaspersky.

Din datele analizate de specialiști reiese că, indiferent dacă au plătit sau nu, doar 29% dintre victime au reușit să primească toate fișierele criptate sau blocate în urma unui atac, 50% au pierdut doar câteva dintre fișiere, 32% au pierdut o cantitate semnificativă, iar 18% au pierdut un număr mic de fișiere.

În același timp, 13% din totalul respondenților la studiu care au experimentat un astfel de incident și-au pierdut aproape toate datele.

În prezent, patru din zece (39%) persoane au afirmat că erau conștiente de pericolul reprezentat de ransomware, în ultimele 12 luni.

La nivel general, în 2020, peste jumătate dintre victimele ransomware au plătit răscumpărarea pe care au cerut-o atacatorii cibernetici pentru a reintra în posesia datelor personale.

Ransomware este un tip de malware pe care infractorii cibernetici îl folosesc pentru a face rost de ban, după ce aceștia restricționează accesul la datele utilizatorilor până la plata răscumpărării, prin utilizarea criptării sau blocarea acestora.

Studiul "Consumer appetite versus action: The state of data privacy amid growing digital dependency", întocmit de Kaspersky, a fost realizat pe un eșantion de 15.000 de consumatori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău