MAEIE vine cu noi precizări referitor la cazul privind anabolizantele depistate în autoturismul cu numele diplomatice arondate de către Ambasada R.Moldova în Rusia
-
07 Decembrie 2020 17:24
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) vine cu noi precizări referitor la cazul privind anabolizantele depistate în autoturismul cu numele diplomatice arondate de către Ambasada R.Moldova în Rusia.
„Conform verificărilor documentației interne, autoturismul vizat se afla într-o misiune de serviciu pe ruta Moscova – Chișinău – Moscova în perioada 2 – 5 decembrie 2020 în baza unei solicitări adresate MAEIE din partea Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, în vederea transmiterii la Chișinău a poștei diplomatice curente. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, acordând deplina cooperare organelor competente, a inițiat măsurile interne de anchetă cu solicitarea explicațiilor de rigoare din partea colaboratorilor misiunii diplomatice vizate. De asemenea, ministerul a dispus elaborarea unui nou regulament privind transportarea corespondenței în cadrul instituțiilor serviciului diplomatic și întărirea securității interne”, se arată în comunicatul Ministerului.
Menționăm că, șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut sâmbătă la postul vamal Palanca, în care au fost depistate cutii cu anabolizante, a fost pus sub învinuire, anunță Procuratura generală, într-un comunicat.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a preluat investigarea respectivului dosar, a dispus învinuirea șoferului pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante și substanțe psihotrope, și urmează să depună demers la arest pentru 30 de zile.
Substanțele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie, de către Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.