Luptătorul moldovean Alexandru Chirtoacă vrea să ajungă la Rio
- 
                                    28 Ianuarie 2016 08:22
 
        
    Luptătorul moldovean de stil liber Alexandru Chirtoacă și-a anunțat obiectivul principal pentru acest an: calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.
După cum transmite Moldpres, sportivul a declarat ieri la o conferință de presă că obiectivul este real și că își dorește să intre în istoria luptelor autohtone de stil liber cu o medalie olimpică.
Alexandru Chirtoacă este multiplu campion național, medaliat cu bronz anul trecut la prima ediție a Jocurilor Olimpice Europene de la Baku precum și în 2006 la campionatele europene de tineret.
Atleții moldoveni au cucerit o singură medalie până acum la Jocurile Olimpice: bronzul obținut de Serghei Mureico în 1996 la Olimpiada de la Atlanta, Statele Unite.
 
                        
                     
                        
                     
                        
                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                        
