Luna are mai multă apă decât se credea. Asta va grăbi exodul în spațiul cosmic
-
25 Iulie 2017 15:54
Descoperire importantă pentru omenire. Sub suprafața aparent aridă, Luna ascunde rezerve uriașe de apă. Și nu doar la polii înghețați, cum se știa până acum, ci chiar în rocile vulcanice aflate în multe zone ale satelitului. Datele au fost colectate în urma examinării mostrelor vulcanice aduse de misiunile Apollo 15 și 17. Oamenii de știință cred că pe viitor, astronauții chiar vor putea consuma apă extrasă de pe Lună.
„Este încă o dovadă - dacă ea se confirmă - că putem grăbi ieșirea în spațiul cosmic. Pentru că aceste roci vulcanice - roci vulcanice care ar însemna că poartă apă în ele, pentru că o scot din adâncurile planetei - ei bine, asta înseamnă că în multe părți din Univers s-ar putea obține apă mult mai ușor decât ne închipuiam până acum. Eu cred că asta va grăbi exodul în spațiul cosmic, oricum, cel puțin primele plecări cu oameni. Mă aștept, de altfel, ca asta să grăbească pasul Chinei spre Lună. După părerea mea, primii care vor atinge din nou Luna vor fi chinezii, au o sondă care s-a învârtit mult în jurul planetei și știu multe despre ea”, a declarat la Digi24 Alexandru Mironov, realizator Digi World.
„De asemenea, agențiile spațiale internaționale - România are o asemenea agenție și e, cum să vă spun, foarte vocală - gândesc ca, într-un viitor, pe partea întunecată a Lunii să se construiască un observator astronomic, atunci când Stația Spațială Internațională - cam în 10 ani - va fi coborâtă în ocean”, a mai spus Alexandru Mironov.
„Suntem în fața unui moment în care oamenii de știință arată din nou că noi tehnologii pot să schimbe din nou felul în care vedem mersul omenirii”, a subliniat realizatorul Digi World. El a menționat că ultimele roci de pe Lună au sosit în jurul anului 1974, iar de atunci și până acum chimia și ingineria au trebuit să se dezvolte pentru a fi capabili acum să demonstrăm că în interiorul rocilor se găsește apă. „Vă spun, e important că dacă pe Lună se întâmplă asta, este inevitabil să nu se întâmple și în altă parte. (...) Nu vă mirați dacă până la sfârșitul anului doi turiști vor da un ocol Lunii și se vor întoarce acasă, locurile sunt deja cumpărate, și dacă chinezii se vor grăbi, cum spuneam, iar mersul spre Marte va însemna un număr mai mare de roboți trimiși pe Marte și ceea ce Jet Propulsion Laboratory ne va transmite probabil chiar în direct în luna august, planul pentru, să spun așa, „descinderea” marțiană este deja făcut!”, a punctat Alexandru Mironov.