Luminița Odobescu: Mediul geopolitic, marcat de neîncredere și lipsă de respect față de ordinea internațională, duce la o nouă cursă a înarmării
-
20 August 09:40
Mediul geopolitic este marcat de neîncredere și lipsă de respect față de ordinea internațională, ceea ce duce la escaladarea conflictelor regionale și la o nouă cursă a înarmării afirmă ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu.
Șefa diplomației române participă la Conferința Statelor Părți (CSP10) la Tratatul privind comerțul cu arme (ATT), care se desfășoară la Geneva, până vineri, sub președinția României, transmite Calea Europeană.
“Aceste provocări cer un nou angajament al statelor părți pentru ca Tratatul să își atingă țelul și să aibă un impact semnificativ asupra securității internaționale. Scopul este mai important ca oricând: să reducem suferința oamenilor și să contribuim la pacea, securitatea și stabilitatea internaționale și regionale”, a arătat Odobescu, potrivit unui comunicat transmis, luni, de MAE.
În alocuțiunea să, ministrul român a marcat celebrarea 10 ani de la intrarea în vigoare a Tratatului privind comerțul cu arme, subliniind rolul esențial al acestuia în actualul context geopolitic, precum și importanța cooperării între toți actorii implicați pentru reducerea suferințelor umane, promovarea păcii, securității si stabilității internaționale. De asemenea, Luminița Odobescu a punctat prioritățile Președinției române a CSP10 privind adoptarea unei strategii pragmatice și structurate a eforturilor de universalizare a tratatului, precum și a unei noi orientări în activitatea ATT, axate pe abordarea aspectelor practice de implementare, se mai arată în comunicat.
România a preluat presedinția CSP10 la 25 august 2023, pe care o exercită până la 23 august 2024, prin reprezentantul permanent al României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și Organizațiile Internaționale cu sediul în Elveția, ambasadorul Răzvan Rusu.
Pe durata președinției CSP10, România a încurajat dinamizarea dialogului între statele părți privind implementarea eficientă a Tratatului, activități de universalizare și măsuri de creștere a transparenței exporturilor și importurilor de arme convenționale.
Totodată, prioritățile președinției române au inclus organizarea unor dezbateri pe tema rolului cooperării inter-instituționale în implementarea prevederilor ATT.
Tratatul reunește 115 state părți și 28 de state semnatare, având una dintre cele mai rapide rate de ratificare sau aderare dintre toate tratatele din domeniul dezarmării și neproliferării.