Londra și Dublinul vor coopera pentru a pune capăt vidului de putere din Irlanda de Nord,spune Ministrul irlandez de externe, Simon Coveney
-
10 Mai 2019 12:11
Ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a afirmat că Republica Irlanda și Marea Britanie vor coopera cu partidele nord-irlandeze în încercarea de a reinstaura executivul mixt al provinciei britanice în câteva săptâmâni, relatează agenția Reuters,preluat de Agerpres.
Irlanda de Nord nu mai are un guvern local de peste doi ani, de când naționaliștii Sinn Fein s-au retras din executivul în care împărțeau puterea cu Partidul Democratic Unionist (DUP, probritanic).
Uciderea jurnalistei Lyra McKee (29 de ani) în cursul unor violențe de către militanți naționaliști irlandezi a sporit presiunile asupra politicienilor de a reinstaura guvernul local.
''Am văzut, odată cu moartea Lyrei McKee și tragedia acestui caz, ce se întâmplă când politicul nu funcționează'', a declarat Coveney la radio BBC. ''Trebuie să îndreptăm lucrurile'', a adăugat el.
''Irlanda și Marea Britanie trebuie să lucreze împreună. Guvernele britanic și irlandez vor colabora îndeaproape, pentru a înlătura o parte din greutăți, cu partidele politice în câteva săptămâni, nu luni'', a afirmat ministrul irlandez.
Executivul mixt nord-irlandez este obiectivul central al acordului de pace din 1998 din Irlanda de Nord, care a pus capăt unor trei decenii de violențe în regiune, în care și-au pierdut viața 3.600 de persoane.
Sursa:Agerpres