VIDEO | Ultimul drum al Majestății Sale Regele Mihai al României

  • 16 Decembrie 2017 10:22
VIDEO | Ultimul drum al Majestății Sale Regele Mihai al României

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I a fost adus, sâmbătă, la Catedrala Patriarhală din București, unde va avea loc slujba de înmormântare a fostului suveran.

După un scurt serviciu religios privat oficiat, sâmbătă dimineață, în Sala Tronului de la Palatul Regal, și o ceremonie religioasă și militară în Piața Palatului Regal, sicriul a fost urcat pe un afet de tun, care a fost tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

Cortegiul funerar a mers pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal - Calea Victoriei - Splaiul Independenței - Piața Unirii - intrarea pe Dealul Mitropoliei.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I a fost însoțit pe acest traseu de membri ai Familiei Regale a României, de militari și de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. În fruntea cortegiului funerar s-a aflat un sobor de preoți. În momentul în care a ajuns la Dealul Patriarhiei, cortegiul funerar s-a oprit, iar miile de persoane adunate în zonă au aplaudat minute în șir și au scandat numele fostului suveran.

La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești.

La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș. Vor călători în Trenul Regal Majestatea Sa Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localități: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Pitești (ora 16.46). Toți cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Majestății Sale Defuncte Regelui Mihai I sunt așteptați în gara orașului lor.

Sâmbătă, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeș, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeș. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală și Regală. Prezența presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare.

Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

În afară de Familia Regală a României, la funeraliile Regelui Mihai I vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franța, Prusia, Italia și Portugalia. Vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria și Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg și Familia Princiară de Ligne. De asemenea, vor lua parte la funeralii reprezentanți ai Comisiei Europene, Georgiei, Macedoniei, Marii Britanii, Turciei și Sfântului Scaun.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău