LIVE VIDEO / FOTO | Protestul împotriva votului mixt s-a încheiat, dar va fi reluat mâine, la prânz

  • 20 Iulie 2017 13:26
LIVE VIDEO / FOTO | Protestul împotriva votului mixt s-a încheiat, dar va fi reluat mâine, la prânz

UPDATE 13.25 Manifestația de protest împotriva sistemului electoral mixt, organizate astăzi de opoziția extraparlamentară sunt pe sfârșit, urmând să fie reluată mâine, pe 21 iulie, la prânz.

UPDATE 12.50 Accesul către Președinție este restricționat de un cordon format din cinci rânduri de carabinieri. Protestatarii au blocat str. 31 august, circulația rutieră fiind redirecționată pe străzile adiacente.  

Dmitri Ciubașenco, vicepreședintele PPPN, a cerut șefului statului să nu promulge legea prin care este modificat sistemul electoral. Potrivit lui Ciubașenco, astfel Igor Dodon va demonstra că nu este subordonat liderului PDM Vlad Plahotniuc. Protestatarii cer prezenta președintelui în fața mulțimii.

UPDATE 12.28 Acțiunii de protest organizate de partidele extra-parlamentare s-au alăturat și deputații fracțiunii Partidului Comuniștilor, care au părăsit sala de ședințe a Parlamentului după votul pentru introducerea sistemului electoral mixt. Parlamentara Inna Șupac a declarat în fața mulțimii că deputații comuniști nu au putut participa la uzurparea puterii în stat, au cerut ca proiectul să fie scos din ordinea de zi, dar nu au avut susținere.

UPDATE 12.21 Câteva sute de oameni, care continuă protestul împotriva modificării sistemului electoral, s-au organizat în coloana și se îndreaptă organizat spre reședința președintelui Republicii Moldova din strada Nicolae Iorga, unde urmează să continue manifestația.

UPDATE 11:30 Sute de polițiști păzesc în continuare Parlamentul, l-au înconjurat din toate părțile.

Lidera PAS Maia Sandu a declarat că acțiunea de protest va continua pe tot parcursul zilei. Ca un semnal de alarmă. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este o ilegalitate. O să rămânem aici atât timp cât va fi nevoie pentru a ne apăra democrația. Vom merge pe toate căile legale”, a declarat Maia Sandu.

UPDATE 11:15 Manifestația în susținerea votului mixt s-a încheiat. Între timp cei care protestează împotriva sistemului electoral scandează „Jos votul mixt! Jos Plahotniuc! Noi nu cedăm!”

UPDATE 11:00 Taberele au fost separate, cordonul de polițiști a fost întărit.

UPDATE 10:25 Protestatarii au rupt cordonul și se apropie de Parlament.În unele locuri, lângă cinematograful Patria, taberele s-au amestecat, dar nu sunt violențe, doar altercații.

Două manifestații de protest au loc la această oră concomitent în fața sediului Legislativului, zi în care deputații ar putea să voteze în lectură finală schimbarea sistemului electoral.

Câteva sute de reprezentanți și susținători ai mai multor partide de opoziție, care scandează „Jos Mafia”, „Trădătorii”, protestează față de introducerea sistemului mixt de alegere a deputaților în parlament, în timp ce un alt grup, manifestă în favoarea votului mixt, pe fundal de muzică populară.

Ambele tabere de protestatari poartă în mâini drapele ale Republicii Moldova și pancarte cu diverse mesaje, unii în susține, iar alții împotrivă.

Maia Sandu și Andrei Năstase au solicitat poliției să treacă în cealaltă tabără, să vorbească cu oamenii, dar nu li s-a permis

În fața Parlamentului sunt dislocate efective importante ale poliției.

Amintim că și în seara zilei de ieri, în fața Legislativului au protestat câteva zeci de persoane, fiind înregistare și altercații între protestatari și forțele de ordine.

Protest față de modificarea sistemului electoral

Miting de susținere a votului mixt

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău