Lituania începe să furnizeze gaze Poloniei printr-un nou gazoduct

  • 02 Mai 2022 16:05
Lituania începe să furnizeze gaze Poloniei printr-un nou gazoduct

Lituania a inaugurat un gazoduct care va permite Poloniei să înlocuiască gazele pe care le primea de la Rusia cu GPL (gaz natural lichefiat), importat printr-un terminal al portului lituanian Klaipeda, au anunțat luni surse din țara baltică, citate de agenția EFE, transmite Agerpres.

Combustibilul a început deja "să curgă" duminică dimineața spre Polonia prin conducta construită de operatorul lituanian Amber Grid, conform paginii web a televiziunii publice LRT.

Construirea Interconectorului de Gaze Polonia Lituania (GIPL) a început în 2015 și a fost finalizată anul acesta; conducta are 508 kilometri, între Jauniunai, în sudul Lituaniei, și Holowczyce, în estul Poloniei.

"Acesta reprezintă o piatră de hotar în dezvoltarea independenței energetice între Lituania și Polonia, în special în contextul securității aprovizionării cu gaze", a declarat directorul executiv al Amber Grid, Nemunas Biknius, potrivit unor surse locale.

Este prevăzut ca, după ce va atinge capacitatea maximă, în octombrie, gazoductul să transporte în Polonia două miliarde metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul anual al țării.

Inaugurarea oficială a gazoductului va avea loc pe 5 mai, cu o ceremonie la care vor participa președinții Lituaniei, Letoniei și Poloniei, precum și comisarul european pentru energie și o serie de miniștri polonezi și din țările baltice.

Gazoductul va fi conectat la rețeaua și sistemele de înmagazinare ale operatorului Conexus Baltic Grid, care, după cum este prevăzut, va asigura în totalitate cererea de gaze a celor trei țări cu GPL furnizat prin intermediul portului Klaipeda.

Ulterior, se va conecta prin această rețea la terminalul plutitor de GNL conectat la portul estonian Paldiski, pe care îl vor administra Estonia și Finlanda.

Planurile republicilor baltice de a-și reduce dependența de gazele rusești au fost accelerate ca urmare a invaziei din Ucraina și a amenințărilor Moscovei privind sistarea furnizării, ca răspuns la sancțiuni.

Cele trei țări au fost primele din Uniunea Europeană care au pus capăt importurilor de gaze rusești, decizie pe care au luat-o în aprilie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
21,07
Nori împrăștiați
Umiditate:63 %
Vint:4,63 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău