Lituania extinde restricțiile impuse asupra mărfurilor rusești care tranzitează țara spre Kaliningrad
-
11 Iulie 2022 15:21
Lituania a extins restricțiile impuse asupra mărfurilor rusești care tranzitează țara în drumul lor spre exclava rusească Kaliningrad, în contextul în care sancțiunile UE deja anunțate își fac progresiv efectul, anunță Reuters.
Noile mărfuri care fac obiectul măsurilor sunt betonul, lemnul, alcoolul și alte produse chimice industriale bazate pe alcool, conform purtătorului de cuvânt al autorității vamale lituaniene, scrie Calea Europeană.
Rusia a amenințat vineri Lituania și Uniunea Europeană că va adopta ”măsuri dure” împotriva lor dacă tranzitul de mărfuri spre și dinspre Kaliningrad nu va fi reluat ”în următoarele zile”.
Situația tensionată a debutat la mijlocul lunii iunie, când Uniunea Europeană a pus în aplicare noile sancțiuni împotriva Moscovei, în temeiul cărora Bruxelles-ul a interzis importurile de oțel și de materiale feroase rusești.