Lilian Carp, despre cazul Gațcan | Este un caz fără precedent. E clar că la noi peste noapte arunci curcani peste gard, apoi devii prim-ministru

  • 09 Iulie 2020 13:41
Lilian Carp, despre cazul Gațcan | Este un caz fără precedent. E clar că la noi peste noapte arunci curcani peste gard, apoi devii prim-ministru

Deputatul Ștefan Gațcan și-a retras cererea de demisie și a revenit astăzi în Parlament, după ce o perioadă a fost plecat din Republica Moldova, plasând doar câteva filmulețe pa pagina sa de Facebook, în care nega că ar fi fost sechestrat de colegii săi socialiști. Ștefan Gațcan nu a vorbit în plenul Parlamentului, dar a scris într-o postare pe contul său de Facebook, că e din nou deputat socialist, după ce a fost câteva zile parte a grupului ”Pro Moldova”.

Dispărut din spațiul public după ce a aderat la grupul Pro Moldova și apoi a revenit din nou la socialiști, Ștefan Gațcan a revenit în Parlament. Deputatul nu a făcut nicio declarație, dar a scris pe Facebook că a fost prins într-un joc politic și că este din nou parlamentar PSRM. Gațcan și-a retras și cererea de demisie, ce-i drept despre asta a anunțat colegul său socialist, Vasile Bolea, fapt ce a stârnit amuzamentul opoziției.

În adresa Comisiei juridice a parvenit cererea domnului Gațcan, prin care a anunțat că își retrage cererea de demisie din 1 iunie. Respectiv, având la bază această cerere de retragere a cererii de demisie am retras proiectul de hotărâre din procedura legislativă”, a spus Vasile Bolea.

Decizia lui Gațcan de a rămâne alături de Partidul Socialiștilor i-a făcut pe cei din opoziție să-i ceară plecarea și s-au întrebat de ce procurorul general nu vine în Parlament să investigheze astfel de cazuri de posibilă corupere a deputaților. Deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Lilian Carp.

„Este un caz fără precedent. E clar că la noi peste noapte arunci curcani peste gard, apoi devii prim-ministru, pui coroana, dimineața o iei și apoi duci flori. Dacă vrem să fim corecți, cazul Gațcan trebuie să fie un punct de pornire, să oprim corupția din Parlament. Dacă cu adevărat a existat caz de corupere, să vină procurorul și să ridice imunitatea. Nu umblați cu coroana de acolo încoace”, a precizat Lilian Carp.

Socialiștii i-au luat apărarea lui Ștefan Gațcan și au acuzat opoziția că exercită presiuni asupra deputatului. Socialistul Vlad Bătrâncea.

„Suntem indignați că în această sală sunt atâția avocați a unei grupări oligarhice, care prin metode criminale corupe deputații(…) În politică sunt și principii și dvs nu le aveți, și împreună cu acești oligarhi exercitați presiuni asupra dl Gațcan”.

Grupul Pro Moldova, la care aderase anterior Ștefan Gațcan, spune că nu știe ce s-a întâmplat între timp cu parlamentarul și urmează să discute cu acesta. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu.

„Noi nu am vorbit cu dumnealui. Am văzut că și-a schimbat locul și stă alături de alți colegi, în alt sector. Noi vom discuta să vedem ce s-a întâmplat că în această perioadă misterioasă de o săptămână”, a spus Andrian Candu.

Ștefan Gațcan a devenit deputat din partea PSRM în luna martie, după alegerile parlamentare noi în circumscripția nr.38 Hâncești. La 30 iunie el a anunțat că se retrage din fracțiunea PSRM și se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. Ulterior el a anunțat că a fost sechestrat de câțiva deputați socialiști, amenințat cu răfuiala fizică și impus să renunțe la mandat. Ștefan Gațcan a depus și o cerere în acest sens la Procuratura Generală, pe care ulterior și-a retras-o.  La doar o zi, pe 1 iulie, Ștefan Gațcan a semnat cerere de renunțare la mandatul de deputat, dispărând din spațiul public. Pro Moldova a acuzat că deputatul a fost sechestrat. Acum câteva zile Ștefan Gațcan a fost surprins la Iași, România, unde s-a refugiat împreună cu familia. În seara zilei de miercuri acesta a revenit în Republica Moldova, unde i s-a asigurat pază de stat, la cererea acestuia, după cum a declarat președintele Igor Dodon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău