Lilian Carp: Am avut speranța că Pavel Filip va decide cu echipa să voteze demisia Guvernului
-
21 Iulie 2020 08:08
Deputatul Fracțiunii PAS, Lilian Carp, afirmă că opoziția parlamentară a purtat discuții cu liderul Partidului Democrat Pavel Filip în speranța că fracțiunea pe care o conduce va vota în favoarea demiterii cabinetului de miniștri condus de către Ion Chicu, notează IPN.
„S-a încercat o discuție cu Pavel Filip pentru a-l convinge cel puțin în ceasul al 12-lea că acest Guvern nu este un guvern, dar este un staff electoral al președintelui Igor Dodon și că dacă ne dorim ca Republica Moldova să aibă un parcurs european, acest Guvern trebuie să plece. Am avut speranță că până în ultimul moment Pavel Filip va decide corect cu echipa să voteze demisia acestui Guvern și să voteze un guvern proeuropean”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii de luni seara „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.
Fostul deputat democrat, actualmente membru al Grupului parlamentar Pro Moldova, Vladimir Cebotari afirmă că, asemenea lui Ștefan Gațcan, deputații socialiști sunt ostaticii formațiunii PSRM, fiind „constrânși în diferite forme ca nu cumva să facă un pas curajos ca să dea jos Guvernul”.
Igor Munteanu, deputatul fracțiunii parlamentare Platformei DA a declarat că, în zilele de luni, deputații pleacă în teritoriu și se întâlnesc cu alegătorii, iar opoziția aștepta ca moțiunea de cezură să fie discutată joi.
„Prim-ministrul Chicu a avut un discuri insolent cu atacuri personale în adresa fostelor guverne. Respectiv, în loc să răspundă la întrebările de bază care este starea economiei, care este starea sănătății publice, ce facem noi ca să acoperim groapa deficitului bugetar, dânsul a încercat să dea replici, să-și fixeze adversarii printre parlamentari și să le dea lecții de morală, or, acest lucru cred că a fost total nepotrivit pentru ședința de astăzi”, a spus Igor Munteanu.
Modul în care s-a prezentat luni Guvernul în Parlamentul Republicii Moldova reprezintă degradarea guvernării, a instituțiilor publice și a legislativului. Respectiv, încrederea cetățenilor în instituții este la un nivel foarte scăzut, a declarat expertul în domeniul analizei politice, planificării strategice, bunei guvernări și soluționării conflictelor, Vladislav Kulminski.
Fostul șef al Agenției Proprietăți Publice, Igor Grigoriev, afirmă că brutalitatea care a avut loc luni în Parlamentul Republicii Moldova a fost preluată de către Ion Chicu de la fostele guvernări începând cu anul 2010.
„Parlamentarismul în Republica Moldova a eșuat, asta este cel mai tragic. Noi am ajuns la 30 de ani de la suveranitate, 32 de ani de la mișcarea pentru Renașterea Națională și noi am eșuat din punct de vedere a culturii parlamentare. Ce s-a întâmplat astăzi, brutalitatea care persistă din momentul în care Chicu a devenit prim-ministru, este o practică care a fost preluată din 2010 încoace, de când au fost instaurate alianțele 1,2,3”.
Luni, 20 iulie 2020, Parlamentul Republicii Moldova a dezbătut moțiunea de cenzură împotriva Guvernul condus de Ion Chicu. Pentru demitere au votat 46 de deputați, fiind necesare cel puțin 51 de voturi. Moțiunea de cenzură a fost înregistrată de Fracțiunea Platforma DA și a fost susținută de Fracțiunea PAS.