Liderul separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski, s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitri Kozak
-
29 Septembrie 2019 16:16
Liderul regiunii separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski, s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, în cursul vizitei de patru zile pe care o întreprinde la Moscova, transmite Europa Liberă.
Liderul transnistrean a fost însoțit de șeful executivului de la Tiraspol, Alexandr Martinov, și negociatorul șef transnistrean, Vitali Ignatiev. Săptămâna trecută Kozak a fost la Chișinău, unde s-a întâlnit cu președintele Igor Dodon și cu premierul Maia Sandu, mai amintește sursa citată.
Potrivit agențiilor de presă din stânga Nistrului, Krasnoselski i-a cerut lui Kozak să susțină în cadrul viitoarei runde oficiale de negocieri în formatul 5+2, care va avea loc la Bratislava în perioada 8-10 octombrie, temele de interes pentru administrația de la Tiraspol. Tiraspolul se plânge că la Chișinău ar fi fost blocate conturile agenților economici din stânga Nistrului, în timp ce Banca Națională a Moldovei spune că din 420 de întreprinderi transnistrene, care au conturi în băncile de pe malul drept, sunt blocate conturile a doar două companii care au efectuat tranzacții netransparente.
Tiraspolul mai cere clasarea dosarelor penale pe numele unor oficiali din regiune, dosare pe care le consideră motivate politic. Administrația transnistreană este, de asemenea, nemulțumită de modul în care este pusă în practică de autoritățile moldovene înțelegerea privind circulația internațională a mașinilor cu numere transnistrene.