Liderul separatist catalan intenționează să conteste în justiție măsurile decise de guvernul de la Madrid
-
24 Octombrie 2017 20:15
Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, intenționează să conteste în justiție măsurile decise de guvernul de la Madrid, prin care, începând de sâmbătă, el va fi demis din funcție, împreună cu toți miniștrii regionali. Purtătorul de cuvânt al executivului regional catalan a anunțat că Puidgemont pregătește mai multe acțiuni în justiție pentru a împiedica aplicarea măsurilor inițiate de administrația centrală și ar putea apela chiar și la instanțe internaționale.
Guvernul catalan consideră că măsurile executivuului spaniol depășesc toate limitele, astfel încât va ataca decizia la Curtea Constituțională. Motivul este conflictul de competențe între cele două administrții, regională și națională. Purtătorul de cuvânt al Guvernului catalan, Jordi Turull, a anunat că urmează și acțiuni la instanțele internaționale. Pe de altă parte, a confirmat că liderul Carles Puigdemont are intenția să se prezinte, la Madrid, în fața Senatului, pentru a-și argumenta poziția privind aplicarea articolului 155 din Constituție. Totul depinde, însă, de ora la care va avea loc plenul Parlamentului catalan, care a decis că se va întruni joi, dar nu a stabilit și ora.
Carles Puigdemont are două variante de a vorbi în fața senatorilor: fie joi, în fața comisiei de specialitate, fie vineri, în plenul Senatului. În oricare din cele două variante, liderul catalan îi va avea în față pe reprezentanții Guvernului. Unii colegi de partid și de guvern i-au cerut lui Carles Puigdemont să renunțe la declarația de independență și să convoace alegeri regionale anticipate, o situație care ar pune capăt conflictului declanșat odată cu referendumul ilegal de independență. Totuși, parlamentarii formațiunii CUP resping această opțiune și fac presiuni pentru dezbatere și votul declarației unilaterale de independență.
Sursa: Rador