Liberalii vor audieri în Parlament pe marginea privatizării companiei Air Moldova

  • 03 Octombrie 2018 13:30
Liberalii vor audieri în Parlament pe marginea privatizării companiei Air Moldova

Liberalii propun organizarea unor audieri, săptămâna viitoare, în Comisia Economie, Buget și Finanțe a Parlamentului pe marginea privatizării companiei Air Moldova.

Inițiativa a venit din partea deputatei PL Alina Zotea în timpul ședinței de astăzi a Comisiei parlamentare. Propunerea a fost acceptată, iar la audieri urmează să participe responsabili de la Ministerul Economiei și de la Agenția Proprietății Publice.

Pe contul său de Facebook, Alina Zotea mai scrie că la audieri va cere informații și despre alte bunuri scoase la privatizare în urma rundei din 27 iulie 2018, între care “Tutun-CTC”, “Barza Albă” sau “Fabrica de sticlă din Chișinău”.

Amintim că Agenția Proprietății Publice a anunțat ieri că o companie străină a fost desemnată câștigătoare a concursului investițional de privatizare a întreprinderii de stat Air Moldova, iar suma tranzacției ar fi de ceva mai multe de 1,2 miliarde de lei.

Este vorba de Civil Aviation Group SRL, în care cota cea mai mare este deținută de compania Blue Air din România, iar printre acționari se numără și doi cetățeni ai Republicii Moldova.  

Blue Air este una dintre cele mai importante companii de pe piața avia românească. Ea deține în prezent, 30 de nave de tip Boeing și acoperă 80 destinații.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău