Letonia declară Rusia „stat terorist” și cere Uniunii Europene să ia măsuri drastice împotriva rușilor. Anunțul unui oficial de la Riga
-
04 August 2022 09:51
Parlamentul leton a adoptat o declarație în care califică Rusia drept ”stat terorist”, în contextul în care Letonia susține puternic Ucraina, inclusiv militar, în urma invaziei ruse, relatează RFI, scrie ziare.com.
Atacuri militare țintite rusești vizând civili și spațiul public ucrainean înseamnă terorism, iar Rusia este un stat care susține terorismul, denunță membrii Comisiei Afacerilor Externe din Parlamentul leton. Președintele Comisiei Afacerilor Externe Rihards Kols și-a exprimat speranța, la RFI, ca Parlamentul să adopte acest text în unanimitate, ”ca în cazul tuturor deciziilor luate de Letonia în susținerea Ucrainei de la 24 febriarie” încoace.
Rușii sunt supuși unor controale foarte stricte la frontiera letonă.
Serviciul leton de securitate anunța la începutul lui iulie că a refuzat intrarea pe teritoriul leton a 53 de cetățeni ruși, din cauză că aceștia susțin agresiunea militară rusă în Ucraina.
Însă Riga vrea să meargă mai departe. Ea cere Uniunii Europene (UE) să nu le mai acorde vize rușilor - turistice, de muncă sau de studii -, o măsură adoptată de Estonia, care vrea să ridice această problemă la nivel european la sfârșitul lui august.