Legislativul a înființat încă o comisie parlamentară permanentă
-
22 Iulie 2017 08:29
Comisia parlamentară administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice a fost divizată în două: comisia parlamentară administrație publică și comisia parlamentară dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice. Un proiect de lege în acest sens a vost votat de deputați aseară, pe 21 iulie, la finalul ultimei ședințe în plen a sesiunii de primăvară-vară a Legislativului, transmite IPN.
Astfel, în Parlament vor funcționa 10 comisii permanente, în loc de nouă.
Conform proiectului de lege, comisia parlamentară administrație publică va avea în calitate de membri zece deputați, iar comisia parlamentară dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice, unsprezece legiuitori. Parlamentul încă nu a făcut publică lista membrilor acestor comisii.
Activitatea celor două comisii se va concentra pe organizarea și funcționarea autorităților administrației publice centrale, dezvoltarea regională, amenajarea teritoriului, serviciile publice de gospodărie comunală, dezvoltarea locală. Alte activități vor ține de politica statului în domeniul protecției mediului, utilizarea durabilă a resurselor naturale, restabilirea și menținerea fondului ariilor naturale protejate de stat, utilizarea, protecția și ameliorarea resurselor naturale, valorificarea și utilizarea deșeurilor de producție și menajere și securitatea ecologică.