19 medalii la Olimpiade, dintre care șase de aur. Nu, nu este palmaresul unui stat cu tradiție în lumea sportului, ci este cel al unei singure sportive, performanță care o recomandă în galeria celor mai importante figuri ale olimpismului modern.

Dacă prima notă de 10 acordată în concursul de gimnastică la o Olimpiadă a venit pentru o reprezentantă a României, pare oarecum normal ca ultima notă maximă acordată la cea mai mare competiție sportivă a lumii să fie trecută tot în dreptul unei românce, Lavinia Miloșovici.

De 20 de ani, nicio gimnastă din lume nu a mai reușit să repete mostra de perfecțiune cu care bănățeanca Lavinia a închis concursul de la Barcelona din 1992. Cea cunoscută în lumea gimnasticii mondiale cu porecla „Milo”, nu a fost doar un sportiv de excepție, ci și un caracter de fier, atâta timp cât a stat în arenă.

Sugestiv, din acest punct de vedere este concursul olimpic de la Atlanta 1996. O serie incredibilă de accidentări au lăsat echipa României cu un om mai puțin, în momentul în care se afla pe primul loc în clasament. Cu o notă mai puțin la fiecare aparat trebuia să fii nebun ca să mai visezi la o medalie. A fost momentul în care Lavinia și-a intrat în rol.

A devenit omul de care echipa avea nevoie. După fiecare evoluție a fetelor tricolore le îmbrățișa și le încuraja, mobilizându-le să se concentreze. La finalul concursului, România ocupa poziția a treia, dar era un bronz care valora mai mult decât aurul care li s-ar fi cuvenit fetelor pentru eroismul lor. A urmat revanșa, patru din cele cinci medalii de aur ale concursului individual fiind confiscate de sportivele românce.

O victorie a sufletului și a ambiției, împotriva unei soarte ce părea să le stea împotrivă. „Milo” s-a retras în 1996, după Olimpiada amintită mai devreme. Este singura sportivă din lume care a câștigat un titlu olimpic sau mondial la fiecare aparat de gimnastică și unica performeră care a reușit să fie pe podium la toate competițiile majore la care a participat de-a lungul carierei sale de 5 ani în gimnastică.