Visul oricărui sportiv de a cuceri o medalie olimpică îi determină pe unii dintre performeri să uite regula de bază a olimpismului, potrivit căreia participarea la spectacolul atletic e mai importantă decât victoria. Cazuri de dopaj, folosirea mijloacelor neortodoxe față de concurenți, trucuri tehnologice sau medicale care îmbunătățesc performanțele.

Poate cel mai negativ erou al Olimpiadelor vine din Rusia, mai precis din fosta URSS. Component al echipei de pentatlon a Uniunii Sovietice, Boris Onișcenko a intrat pe ușa din dos în galeria medaliaților olimpici.

După ce a câștigat, alături de echipă, argintul în Mexic 68 și apoi aur, la Munchen în 1972, rusul a fost prins cu furtișagul abia la a treia olimpiadă la care participa. Pentru că punctul său slab era la scrimă, Onișcenko a găsit, cu ajutorul KGB-ului, al cărui angajat era, o metodă de a-și depăși condiția. În laboratoarele instituției, specialiștii i-au confecționat o armă cu un buton pe mâner. Astfel, în timpul duelurilor, era suficient ca rusul să apese acel buton pentru a închide circuitul tabelei de punctaj și a-și adjudeca punctul, chiar dacă nu îl atungea pe adversar cu spada.

De șmecherie s-au prins britanicii. La Montreal, în 1976, aceștia au observat că Onișcenko puncta chiar și atunci când nu se apropia de zonele țintă ale adversarului. Imediat au cerut o expertiză a spadei, iar furtul a fost descoperit. Ca să nu iasă un scandal politic, rușilor adorau  să se victimizeze pentru orientarea lor comunistă, incidentul s-a soldat doar cu descalificarea sportivului cu epoleți și trimiterea lui acasă. Drept răzbunare că nu a fost suficient de vigilent, conducerea comunistă l-a înfierat cu mânie proletară și l-a detașat cu serviciul. Unde altundeva, dacă nu în Siberia. Ca să se învețe minte...